Alina Gorghiu a anunțat că bugetul Ministerului Justiţiei pe anul viitor ar putea fi uşor majorat şi că se vor construi două penitenciare noi în România.
Alina Gorghiu anunță două penitenciare noi
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că pentru anul viitor instituția pe care o conduce va cere o ușoară creștere bugetară în comparație cu anul curent. De asemenea, a anunțat că se vor construi două penitenciare noi în România, acestea fiind primele construcții de acest tip în țară de mulți ani.
”Voi vorbi despre bugetul pe care Ministerul Justiţiei îl va propune în perioada următoare pentru că 2024 cu siguranţă este un an atipic, un an cu 4 rânduri de alegeri într-un context geo-politic complicat, însă obiectivul pe care MJ îl are este să avem o justiţie eficientă, să continuăm investiţiile pe care le-am început şi să demarăm altele noi. Avem această obligaţie, faţă de fiecare cetăţean, ca justiţia să fie un serviciu public eficient şi performant.
Dacă în 2023 am avut credite bugetare de 3.174.000 lei, propunerea pe 2024 este să avem credite bugetare de 3. 420.000 lei, puţin mai mult ca anul trecut. De asemenea, de la 4.600.000 credite de angajament pe 2023 dorim 5.610.000 pe 2024 credite de angajament. Aceste uşoare majorări pentru 2024 sunt absolut necesare pentru dezvoltarea sistemului de justiţie”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă, sâmbătă.
Alina Gorghiu a comunicat că în proiectul de buget pentru anul 2024 se include o investiție multianuală, reprezentată de construcția a două noi penitenciare în România, primul proiect de acest fel în țară după mulți ani. Ea a adăugat că unul dintre aceste penitenciare va fi amplasat în județul Buzău, iar recent au reușit să semneze contractul pentru începerea lucrărilor. De asemenea, un alt penitenciar urmează să fie construit în județul Prahova, fiind prevăzut să aibă un regim de maximă siguranță și să fie închis.
Ministrul Justiției a subliniat că din fondurile alocate prin PNRR se vor construi noi instanțe judiciare, menționând, de asemenea, că în bugetul aferent anului viitor s-au inclus și sume destinate acoperirii onorariilor avocaților desemnați din oficiu.
Noi instanțe de judecată
Alina Gorghiu a indicat că în bugetul următor sunt incluse cheltuieli pentru construirea unor noi instanțe în județele Alba, Buzău și Galați, adăugând că se va adăuga, cel mai probabil, a patra instanță. Acestea sunt prevăzute să fie construite din fondurile alocate prin PNRR, pentru care s-au alocat 211 milioane de lei, cu termen de finalizare în trimestrul II al anului 2026.
De asemenea, a menționat că s-au alocat sume semnificative pentru acoperirea onorariilor avocaților din oficiu, pentru a susține pe cei care nu își permit să angajeze avocați în cadrul instanțelor românești, subliniind că numărul cetățenilor care se află în această situație este semnificativ.
Conform informațiilor furnizate, anul precedent au fost identificate peste 200.000 de persoane din România care nu își pot permite un avocat în instanță, iar pentru aceasta s-au alocat 205.000 de lei pentru avocații din cadrul instanțelor, destinate acoperirii actelor de procedură.