Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, continuă demersurile în lupta împotriva drogurilor, subiect revenit în actualitate odată cu tragedia ce a avut loc recent la 2 Mai. Vineri, demnitarul a stat de vorbă cu tinerii din judeţul Argeş şi a încercat să afle care este pericolul cu care se confruntă aceştia, în mod real.
Alina Gorghiu, semnal de alarmă! Pericolul reprezentat de droguri în rândul tinerilor e uriaş
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a stat de vorbă vineri cu mai mulți tineri înaintea unui concert care a avut loc la Mioveni. Totul s-a întâmplat în cadrul cadrul dezbaterii „Drogurile la volan = închisoare”.
Demnitarul a explicat că a discutat cu tinerii din județul Argeș, în mod relaxat, despre pericolul reprezentat de droguri. Aproape toţi cei de acolo, cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, au recunoscut că ştiu pe cineva care consumă droguri, iar tentaţiile sunt oriunde în jurul lor.
„Dacă adulții ar sta mai des de vorbă cu ei, i-ar înțelege mult mai bine! Am vorbit relaxat aseară două ore și ceva cu adolescenți din Argeș. 14-20 de ani. Aproape toți mi-au spus că știu pe cineva care consumă droguri. I-am întrebat: ați avea curajul să demascați un furnizor de droguri? Mulți au zis că da”, a declarat, sâmbătă, Alina Gorghiu.
Ministrul Justiţiei atrage atenţia că totul se întâmplă pe un teren extrem de fragil, iar traficanții și dealerii de droguri profită la maxim de asta. Iar de aici până la o tragedie precum cea de la 2 Mai nu mai este decât un singur pas.
Cum pot fi tinerii ajutaţi să evite drogurile?
Soluţia? Tinerii trebuie să fie mult mai bine informaţi, să ştie cum să se ferească de pericolul drogurilor şi unde pot găsi sprijin, în caz de nevoie.
„Sunt tineri, sunt cool, dar pe umerii lor există o imensă presiune. Care vine fie din familie, fie de la școală, din absolut orice cauză. Și tentații sunt peste tot. De la petrecerile unde „prietenul unui prieten” îți oferă ceva până la colegii care îți spun că „strici atmosfera” dacă refuzi să consumi.
Este terenul fragil pe care traficanții și dealerii de droguri îl exploatează la extrem. Și până la o tragedie de genul celei de la 2 Mai linia de demarcație este tare subțire. De aceea, tinerii trebuie să fie informați, să știe unde găsesc sprijin, cum să se ferească”, a mai declarat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
După dezbaterea care a avut loc la Mioveni, demnitarul a mers la concert împreună cu tinerii cu care a stat de vorbă.
Alina Gorghiu a atras totuşi atenţia că în astfel de locuri unde tinerii lasă garda jos pândesc traficanții de droguri.
„Împreună am mers, la final, la festivalul Analogue. Atmosferă plăcută, tinerii lasă garda jos și se simt bine. Poate de aceea, în colțurile festivalurilor de muzică pândesc traficanții de droguri. Le spun tuturor tinerilor: te poți distra și fără droguri”, a mai transmis ministrul Justiţiei pe Facebook.