‘BAE nu va semna acordul dacă aşa-numitul Acord Special de Securitate (SSA) va trebui modificat pentru a fi pe placul EADS’, afirmă pentru cotidianul american o sursă apropiată de societatea BAE. Acordul cu Pentagonul permite companiei britanice să se implice în numeroase proiecte ale armatei americane, devenind astfel un important furnizor de tehnică militară pentru SUA, unde dispune şi de circa 40.000 de angajaţi în mai multe capacităţi productive. Şi EADS are un astfel de acord cu Pentagonul, dar acesta este mult mai limitat.
‘Militarii americani preferă o relaţie cu BAE în locul uneia cu o companie comună BAE-EADS. Spre deosebire de EADS, BAE a avut succes în legăturile cu SUA, iar o societate comună EADS-BAE va fi privită mai degrabă ca fiind dominată de EADS decât de BAE’, afirmă pentru FT un avocat specializat în astfel de tranzacţii. El crede că acordul s-ar putea finaliza numai dacă în noua entitate ce va rezulta din fuziunea celor două companii BAE va deţine un control mai semnificativ.
Negocierile continuă
Grupul european EADS, proprietarul Airbus, a anunţat totuși că negocierile de fuziune cu firma britanică BAE Systems sunt productive şi sunt în grafic în vederea îndeplinirii termenului limită fixat în 10 octombrie pentru furnizarea de detalii suplimentare ale planurilor care ar da naştere celei mai mari companii europene din industria aerospaţială şi de apărare, transmite Reuters.
‘Discuţiile privind posibila noastră combinare continuă în mod productiv, iar intenţia noastră este să furnizăm noi informaţii până în 10 octombrie’, a declarat un purtător de cuvânt al EADS.
În ultimele zile au sporit speculaţiile că cele două companii vor căuta o extindere a termenului limită stabilit de autorităţile britanice din cauza disensiunilor politice privind tranzacţia.
Luna aceasta, BAE Systems şi grupul european EADS au anunţat că poartă discuţii referitoare la o posibilă fuziune care ar da naştere celei mai mari companii europene din industria aerospaţială şi de apărare. Cele două companii încearcă să influenţeze guvernele să permită această fuziune.
Publicaţia Financial Times Deutschland a anunţat săptămâna trecută, citând surse anonime, că EADS este gata să ofere Germaniei un drept de veto şi garanţia păstrării locurilor de muncă pentru a obţine aprobarea Berlinului în vederea fuziunii cu firma britanică.
Acţionarii BAE ar urma să deţină 40% din noua companie, iar acţionarii EADS restul de 60%. Cele două societăţi vor fi cotate în continuare separat la Paris şi Londra, dar board-urile şi echipele manageriale ar urma să fie reunite într-o structură unică. În plus, statele francez, german şi britanic ar urma să deţină fiecare o acţiune preferenţială de tip ‘golden share’ în grupul care ar lua naştere din fuziunea EADS şi BAE.
Sâmbătă, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a afirmat că în timpul întrevederii sale cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, nu a fost luată nicio decizie în legătură cu proiectul de fuziune al EADS şi BAE Systems. ‘Nu am luat nicio decizie /…/ nici nu era de aşteptat, dar Germania şi Franţa vor păstra un contact apropiat pe acest subiect’, a subliniat oficialul german.
Sursa: Agerpres
Alinața EADS – BAE Systems ar putea crea o superputere în industria de apărare
24 septembrie 2012, 16:08
Ultima modificare în 24 septembrie 2012, 19:08
Societatea britanică din sectorul apărării, BAE Systems, are în vedere să renunţe la proiectatul acord de fuziune cu grupul aeronautic european EADS dacă acesta va afecta relaţia specială pe care o are cu Pentagonul, scrie cotidianul Financial Times (FT) în ediţia sa de luni.
Etichete: alianta,
bae systems,
eads,
negocieri,
superputere
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook