Alitalia a suspendat zborurile Roma-Pisa şi Roma-Bologna efectuate cu aeronave ATR închiriate de la Carpatair

Operatorul aerian italian Alitalia a suspendat zborurile efectuate cu aeronave ATR închiriate de la Carpatair între Roma-Pisa şi Roma-Bologna, urmând ca, după elucidarea cauzelor evenimentului survenit sâmbătă pe aeroportul din Roma, Alitalia să ia o decizie în privinţa operării cu aeronavele ATR 72-500 închiriate de la Carpatair, informează, duminică operatorul aerian din România.

"Referitor la informaţiile apărute în presă cu privire la decizia Alitalia de a suspenda zborurile Carpatair, acestea se referă doar la cele 2 aeronave ATR închiriate de Alitalia de la Carpatair care efectuau zboruri între Roma- Pisa şi Roma-Bologna. Operarea regulată Carpatair în şi dinspre Italia se desfăşoară normal", precizează Carpatair.

O aeronavă ATR 72 aparţinând operatorului aerian Carpatair a ieşit din pistă sâmbătă seară la ora 20.32 (ora locală), la aterizarea pe aeroportul Roma Fiumicino, în condiţii de vânt puternic de forfecare în apropierea solului.

Potrivit operatorului, 5 pasageri şi un membru de echipaj au avut nevoie de îngrijiri medicale, unul dintre aceştia fiind transportat la spital. Toţi cei 46 de pasageri şi 4 membri ai echipajului au părăsit avionul pe uşile din spate.

"Carpatair operează, de la începutul anului 2012, cu două aeronave proprii zboruri domestice pentru compania Alitalia în baza unui contract pe termen lung. Comandantul zborului are o experienţă de 18.550 de ore de zbor dintre care 9.600 pe ATR, tipul de avion implicat în incident", se precizează în comunicatul Carpatair.

Carpatair a câştigat, în februarie 2012, o licitaţie pentru a asigura anumite zboruri interne ale Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri. Potrivit mass-media italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este deosebit de controversat în ultimele luni în urma mai multor incidente. Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură de asemenea legătura Roma-Bologna, din luna ianuarie 2013.
Sursa: Agerpres