Remi Vignaud, șeful Allianz Țiriac România, a rămas președintele UNSAR și după alegerile care au avut loc ieri seară. Reprezentanții companiilor membre au decis să reconfirme dreptul Allianz Țiriac de a desmna președintele Uniunii. Potrivit articolului 20 din Statutul UNSAR, funcția de președinte trebuie adusă la îndeplinire de către președintele director general al companiei alese să desemneze liderul, de obicei Allianz Țiriac, care conduce Uniunea încă din fazele incipiente ale pieței asigurărilor din România adică din 1997. Potrivit surselor Capital, pentru funcția de președinte al UNSAR a fost luat în calcul și numele lui Cristian Constantinescu, fost șef al Uniunii și fost președinte la Allianz Țiriac, unul dintre cei mai experimentați specialiști din piața locală a asigurărilor. Chiar dacă ar fi însemnat să schimbe regulamentele, unii membrii UNSAR ar fi fost dispuși să îl numească pe Constantinescu. Acesta însă se pare că a refuzat. Funcția de vicepreședinte va fi asigurată de ING Asigurări de Viață adică de Marius Popescu, directorul companiei. A mai fost votată și noua componență a Comitetului de Direcție al UNSAR din care vor face parte Allianz Țiriac, ING Asigurări de Viață, BCR Asigurări de Viață, Generali România, Gothaer Asigurări, Grawe România și Uniqa Asigurări.
Allianz-ul reales la al șaptelea congres
11 februarie 2014, 15:05
Ultima modificare în 11 februarie 2014, 17:22
Cu ocazia celui de-al șaptelea rând de alegeri din istoria Comitetului de Direcție a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România(UNSAR), membrii Uniunii au reconfirmat compania Allianz Țiriac Asigurări în poziția de societate care va desemna președintele UNSAR.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook