Politicienii noştri se tem de o regulă nescrisă, dar mai puternică decât cele dictate de FMI: cine anunţă concedierea atâtor oameni pierde alegerile!

«Legaţi-vă centurile de siguranţă, economia românească va efectua o aterizare forţată» a sunat anunţul de mai deunăzi al stewardesei de serviciu a crizei, onorabilul domn Jeffrey Franks, şeful misiunii de evaluare a FMI. Scăderea bruscă de altitudine la care primul ministru Boc conduce avionul economiei poate fi măsurată în cifre pe înţelesul tuturor economiştilor: -8,5% creştere economică prognozată în 2009 şi un deficit bugetar agreat de 7,3% din PIB. Ce înseamnă asta pentru muritorii de rând?

Necesitatea reducerii drastice a cheltuielilor bugetare – mult mai mari decât ne putem permite – era evidentă încă de pe vremea celui mai socialist guvern liberal din câte-au fost vreodată (am numit aici guvernul Tăriceanu). Criza economică internaţională nu putea ocoli o societate precum cea românească, bazată pe bani luaţi împrumut şi consum iresponsabil. Dar urmau alegeri parlamentare şi niciunul dintre oficialii de atunci nu a îndrăznit să recunoască evidenţa.

Criza a lovit România mai rău decât se aşteptau chiar şi cei mai pesimişti analişti. Statisticile industriei auto şi cele imobiliare arată scăderi de peste 50%. Piaţa de publicitate bate spre aceeaşi cifră. Vânzările de electrocasnice se află în colaps. Băncile sunt înecate în provizioane pentru credite neperformante. Ultima redută a perioadei de înflorire economică a rămas consumul, iar acesta este pe cale să sufere şi din cauza iminenţei măsurilor nepopulare prefaţate de conferinţa de presă a FMI. Un miliard de euro trebuie tăiat din cheltuielile statului doar în 2009.

FMI nu spune de unde, e treaba lui Boc şi a lui Pogea. Asta în condiţiile în care – repet – deficitul bugetar agreat este enorm: 7,3% din PIB (ajustat de la 4,6%). Cât de mult înseamnă acest miliard de euro? Şi, mai ales, ce ne aşteaptă la anul? Calculul preliminar al socotitorilor guvernamentali indică necesitatea concedierii a până la 150.000 de angajaţi, dar cifra nu e oficială şi nimeni nu are curajul să o rostească în public. Politicienii noştri se tem de o regulă nescrisă, dar mai puternică decât cele dictate de FMI: cine anunţă concedierea atâtor oameni pierde alegerile!

Şi până la alegeri ce facem? De unde scoatem miliardul? Încercăm să-i convingem pe bugetari să-şi ia concediu fără plată. Pe cale amiabilă, fiindcă sindicatele nu acceptă asta. Este evident că aceste concedii fără plată (chiar dacă s-ar realiza), nu rezolvă problema. Dar este un lucru bun, care merită lăudat. La fel ca politica flexibilă a FMI. Până la urmă, asistăm la prima măsură reală anticriză din România, după programul „Rabla“ al guvernului german, care ne-a salvat industria auto internă.

CLAUDIU ŞERBAN, director general adjunct Ringier România