Ce alocații vor primi copiii de la 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, alocațiile copiilor din România vor crește cu 10,4%, după ce anul 2024 a adus o majorare de 13,8%. Aceste ajustări sunt realizate în baza indexării automate cu rata medie anuală a inflației, conform legislației în vigoare.

Astfel, alocațiile vor avea următoarele valori:

  • Pentru copiii sub doi ani sau cu dizabilități: de la 719 lei la 794 de lei;
  • Pentru copiii de peste doi ani: de la 292 de lei la 323 de lei.

Creșterea este menită să sprijine familiile în contextul inflației și al creșterii costurilor de trai, fiind parte din politicile sociale ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

Ce a declarat ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat că majorările sunt esențiale pentru susținerea celor aproximativ 3,6 milioane de copii din România, precum și a tinerilor care frecventează liceele și școlile profesionale. Pe data de 10 octombrie, aceasta declara că cei 6 milioane de copii, precum și tinerii care frecventează liceele și școlile profesionale vor primi alocații de stat majorate

Totodată, ministrul a detaliat că fondurile necesare pentru această creștere provin din bugetul Ministerului Muncii și că plățile vor fi gestionate de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială.

„Și alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația. Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Indexare automată conform legii

Potrivit OUG 126/2021, „începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației”. Acest mecanism asigură o ajustare automată a valorii alocațiilor, pentru a ține pasul cu dinamica prețurilor și a inflației anuale.

În 2025, majorarea de 10,4% este corelată cu rata inflației anunțată de Institutul Național de Statistică (INS), fiind o măsură care urmărește protejarea puterii de cumpărare a familiilor cu copii.

Creșterile anterioare

Ultima creștere a alocațiilor a avut loc în ianuarie 2024, când alocațiile au crescut cu 13,8%.

Aceste majorări au fost aplicate astfel:

  • De la 256 de lei la 292 de lei pe lună pentru copiii cu vârsta de peste doi ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale;
  • De la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu dizabilități, cu vârste de până la 18 ani.

Această indexare anuală automată a fost introdusă pentru prima dată în ianuarie 2023, ca măsură de sprijin economic pentru familii, în contextul creșterii inflației.