Alocaţii 2024 pentru tinerii de peste 18 ani. Anumite categorii de tineri pot beneficia de alocația primită din partea statului chiar și după împlinirea vârstei de 18 ani. Ce condiții trebuie îndeplinite?
Alocaţii 2024. Bani de la stat după 18 ani pentru elevi, studenți și tinerii cu dizabilități
Alocaţii 2024. Alocația se acordă pentru cei care au atins vârsta de 18 ani și sunt înmatriculați în învățământul liceal sau profesional. De asemenea, beneficiază în continuare de alocație și tinerii cu dizabilități care urmează cursuri în învățământul preuniversitar. Ei vor putea lua alocația până la vârsta de 26 de ani.
Pe de altă parte, nu se acordă alocație de stat tinerilor cu vârsta peste 18 ani care repetă un an școlar, cu excepția celor care au motive de sănătate dovedite prin certificat din partea medicului.
Alocația pentru copii de până la 18 ani se acordă pe baza cererii reprezentantului legal al copilului.
„Alocația de stat pentru copiii în vârstă de până la 18 ani se acordă pe bază de cerere completată și semnată de reprezentantul legal al copilului, însoțită de originalul și copia certificatului de naștere al copilului și a actului de identitate al reprezentantului legal (părinte, tutore etc.), precum și de alte documentele din care să rezulte situația juridică a copilului față de reprezentantul legal, sau alte documente justificative”, a explicat Flaviu Cozuc, directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Alba.
Aceste cereri sunt depuse la primăria comunei, orașului sau municipiului de care aparțin reprezentanții copilului.
Tinerii care au peste 18 ani și primesc alocație trec printr-un proces de verificare.
Tinerii sunt verificați prin transmiterea anuală a unei liste de către inspectoratul școlar județean către AJPIS până la 1 octombrie.
Lista cuprinde informații precum numele și prenumele tânărului, codul numeric personal, adresa completă de domiciliu sau reședință, și unitatea de învățământ la care este înscris.
Pe durata anului școlar, lunar, până la 1 a fiecărei luni, inspectoratul școlar transmite o actualizare privind tinerii cu vârsta de peste 18 ani care au depășit cursurile învățământului liceal sau profesional, fie prin exmatriculare, fie prin renunțarea la cursuri.
Și copii din alte țări beneficiază de alocație din partea statului român
Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba, explică acest drept.
„Beneficiază de alocație de stat pentru copii și copiii cetățenilor străini și ai persoanelor fără cetățenie, rezidenți, în condițiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinții.
În plus, aceste drepturi sunt condiționate pentru cetățenii străini sau apatrizi de stabilirea domiciliului sau reședinței pe teritoriul României, în condițiile legislației române.
Mai trebuie să spunem că, din luna ianuarie a anului trecut, alocația de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică”, a precizat Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba.
Sumele pe care le primesc copiii sunt următoarele:
1. Începând cu 1 ianuarie a.c., alocația lunară pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau pentru copiii cu handicap cu vârsta de până la 18 ani este de 719 lei.
2. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, alocația lunară de stat este de 292 lei, începând tot de la 1 ianuarie a.c.
Alocațiile au crescut din 1 ianuarie 2024
Începând cu luna ianuarie a anului 2024, alocațiile de stat pentru copii au înregistrat o creștere. Majorările, de 13,8%, vor fi reflectate în primele plăți ale alocațiilor în luna februarie.
Un total de 3,6 milioane de elevi beneficiază de creșteri, astfel:
1. Alocația pentru cei sub doi ani a crescut cu 88 lei, ajungând la 719 lei.
2. Elevii sub 18 ani primesc cu 36 lei mai mult, ajungând la 292 lei.
3. Plățile majorate încep din februarie.
1. Alocația anterioară:
– 631 lei pentru copiii de până la doi ani sau cu handicap.
– 256 lei pentru cei sub 18 ani.
2. Noua alocație, începând cu ianuarie 2024:
– Creștere la 719 lei pentru cei până la doi ani sau cu handicap.
– Creștere la 292 lei pentru cei sub 18 ani.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, potrivit articolului 3, alineatul 2 din Legea nr 61 din 1993.
Alocația lunară pentru copiii aflate în plasament la o familie, persoană sau asistent maternal a fost majorată la 950 de lei.
Acte necesare pentru alocațiile de stat pentru copii în 2024
1. Cerere pentru alocatie de stat.
2. Buletinul de identitate al părinților.
3. Certificatul de naștere al copilului.
4. Certificat de căsătorie sau livret de familie actualizat (cu mențiunea copilului la Oficiul de Stare Civilă).
5. Hotărâre de încredințare (dacă este cazul).
6. Hotărâre de adopție (dacă este cazul).
7. Extras de cont pe numele titularului (în cazul în care alocația urmează să fie virată într-un cont bancar).
Plățile se efectuează în perioada 8-10 a fiecărei luni, dar pot exista întârzieri în funcție de bancă sau de programul de lucru, inclusiv în weekend.
Alocațiile sunt diferite în funcție de vârsta copilului: 719 lei pentru cei sub doi ani și 292 lei pentru cei sub 18 ani.