Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat că au fost virate în avans beneficiile pentru aproape 3,5 milioane de români. Plățile au fost făcute prin intermediul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
Beneficiarii de alocații și indemnizații și-au primit banii în avans
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat vineri, 6 septembrie, că beneficiarii de alocații de stat, stimulent de inserție și indemnizații pentru adopție și creșterea copilului și-au primit deja sumele în conturi, înainte de data stabilită inițial.
Acest demers a fost realizat pentru a sprijini părinții și copiii în contextul începerii noului an școlar. Potrivit ministrului, măsura a fost implementată prin intermediul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
„Luni, clopoţelul va suna din nou în şcoli, iar pregătirile şi emoţiile pentru începutul unui nou capitol plin de visuri şi speranţă sunt în toi.
În sprijinul părinţilor şi copiilor, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, a virat în avans beneficiile de asistenţă socială”, spune Bucura într-o postare.
Aproape 3,5 milioane de beneficiari de alocație de stat pentru copii
La nivel național, Simona Bucura-Oprescu a precizat că există 3.484.686 de beneficiari de alocație de stat pentru copii, 159.601 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, 83.943 de beneficiari de stimulent de inserție și 4.514 de beneficiari de indemnizație de acomodare și sprijin pentru adopție.
Aceștia și-au primit beneficiile sociale înainte de termen, pentru a le permite să își pregătească copiii de începutul școlii într-un mod mai relaxat din punct de vedere financiar.
Declarațiile ministrului Simona Bucura-Oprescu
Ministrul a subliniat importanța acestui sprijin oferit familiilor, menționând că educația este cheia unui viitor mai bun și o „armă puternică pentru a schimba lumea”, făcând referire la un citat celebru al lui Nelson Mandela.
Încurajând comunitatea formată din părinți, profesori și elevi, Simona Bucura-Oprescu le-a transmis urări de succes pentru noul an școlar.
„Fiecare copil merită susţinerea noastră pe drumul cunoaşterii, iar comunitatea – părinţi, profesori şi elevi – păşeşte împreună, plină de emoţii, dar şi de speranţă într-un viitor mai bun.
Aşa cum spunea Nelson Mandela, „educaţia este cea mai puternică armă pe care o putem folosi pentru a schimba lumea”. Să fie un an plin de reuşite şi învăţături, în care fiecare pas făcut să vă ducă mai aproape de visurile voastre!
Succes în noul an şcolar şi spor în toate!”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu.