Alocațiile din luna februarie 2023 au totalizat aproximativ 24,5 milioane de lei

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), alocațiile pentru susținerea familiei plătite în februarie 2023 au totalizat 24,482 milioane de lei, iar suma medie pe beneficiar a fost 183,79 de lei.

Valoarea alocațiilor pentru susținerea familiei plătite în februarie 2023 a ajuns la 24,5 milioane de lei

În luna februarie a acestui an, erau înregistraţi 133.207 de beneficiari ai alocațiilor pentru susținerea familiei. Cei mai mulți erau din județele Bacău (7.942), Suceava (7.784) şi Iaşi (7.149). Cei mai puţini beneficiari erau în Bucureşti (218) şi judeţele Ilfov (696) şi Timiş (968).

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) s-a înregistrat în în judeţele Timiş (222,33 lei), Braşov (213,32 lei) şi Bihor (203,52 lei).

Beneficiul se acordă potrivit prevederilor Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei cu modificările şi completările ulterioare şi se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege.

De anul viitor, se va acorda venitul minim pe incluziune

Pe 1 aprilie, a intrat în vigoare noua legislaţie privind privind venitul minim de incluziune. Este însă important de menţionat că noile reguli privind plata acestor ajutoare pentru români se vor aplica efectiv abia de la 1 ianuarie 2024.

Până atunci, rămân valabile actualele ajutoare sociale, potrivit reglementărilor oficiale. Persoanele care vor dori să obţină noile ajutoare sociale de la începutul anului viitor, vor putea să depună cererile în acest sens începând cu 2 noiembrie 2023.

Legea prevede că aceste persoane pot depune cererile „cu 60 de zile înainte de data intrării în vigoare (…) a reglementărilor referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului și plata venitului minim de incluziune”.

Sumele acordate ca ajutor social sau alocație pentru susținerea familiei ce sunt restante după 1 ianuarie 2024 se vor achita titularilor acestora odată cu plata primului drept de venit minim de incluziune.

Reamintim că, potrivit legii, venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei vor fi unite într-un singur ajutor, denumit venit minim de incluziune. Acest venit va fi compus din una sau două dintre următoarele ajutoare financiare: ajutorul de incluziune şi ajutorul pentru familia cu copii.

Componenta de ajutor de incluziune este în cuantum maxim de 275 lei/ lună, cu excepția persoanelor singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani, în cazul căreia cuantumul maxim al ajutorului de incluziune este de 400 de lei/ lună.

Componenta de ajutor pentru familia cu copii se va acorda potrivit următoarelor reguli. Mai multe puteți afla aici.