Alocaţiile din partea statului român destinate copiilor au ajuns în luna în luna octombrie 2022 în total la o sumă de 1,01 miliarde de lei. Așadar, suma medie plătită a fost de 281,75 lei de beneficiar, au arătat datele centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
Alocaţia are caracter universal şi este acordată tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani
În luna octombrie 2022, un număr de 3.587.359 de copii au beneficiat de ajutor din partea statului. Respectiv, cei mai mulţi beneficiari s-au înregistrat în Bucureşti (363.065) şi în judeţele Iaşi (191.718), Suceava (132.105), Constanţa (126.559) şi Bacău (124.744).
În consecință, suma medie plătită a avut cea mai mare valoare în următoarele judeţe din țară: Botoşani – 287,55 lei, Caraş-Severin – 286,45 lei, Timiş – 284,76 lei şi Cluj – 284,70 lei. De asemenea, alocaţia are caracter universal şi este acordată tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, dar care încă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la finalizarea acestora.
Alocațiile pentru copii vor crește începând cu 1 ianuarie 2023
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunțat că alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației co-președinte al coaliției de guvernare, după ședința conducerii acesteia. Liderii coaliției au anunțat, de asemenea, că pensiile vor crește cu 12,5%, la care se adaugă ajutoare pentru cei cu pensii de până la 3.000 de lei.
Potrivit legislației în vigoare, creșterea este obligatorie și se face cu un procent calculat pe baza inflației. Conform OUG 126/2021, articolul 3, alin. 2: Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică. Potrivit INS, rata inflației în anul 2021 a fost 5,1%. Dacă s-ar aplica acest procent de creștere, alocațiile noi ar fi de 255,4 lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și 630,6 lei pentru cei până la 2 ani.
Liderii coaliției au decis, de asemenea, ca alocaţiile de stat pentru copii să fie actualizate cu rata inflaţiei, persoanele cu handicap să primească o a treisprezecea indemnizaţie, iar indemnizaţiile pentru veteranii şi văduvele de război să fie actualizate cu rata inflaţiei, începând din 2018, însemnând o creştere totală de aproximativ 30 de puncte procentuale.