Alocațiile pentru copii vor crește în acest an! Florin Cîțu spune cu cât
În timpul vizitei de joi de la Alba Iulia, premierul a declarat că OUG care prevede amânarea creșterii alocațiilor asigură majorarea cu 20 de procente ale acestora în 2021.
Prim ministrul a fost întrebat dacă majorarea alocațiilor va fi amânată pentru anul 2023 în loc de luna iunie 2022, acesta a răspuns că nu se pune probema de așa ceva.
„Nu. Această Ordonanţă asigură că alocaţiile cresc cu 20% în 2021. Pentru ceea ce se întâmplă în viitor, avem tot timpul anul acesta, împreună în Coaliţie, să venim cu un plan care să arate o creştere anuală a alocaţiilor. Vrem să legăm alocaţiile de venituri, dacă se poate, într-o formulă în care toată lumea să beneficieze de creşterea economică.
Este o propunere a colegilor de la UDMR, să legăm (n.a alocaţia) de venitul personal, este interesantă, ne uităm la ea, putem să avem o formulă care leagă dinamica alocaţiilor de dinamica creşterii economice – iarăşi este o propunere. Pe aceste decizii le vom lua. Vreau să beneficiem cu toţii de creşterea economică. În acest moment Ordonanţa ne asigură că anul acesta alocaţiile cresc cu 20%.”, a declarat Florin Cîţu.
Când se vor putea da alocațiile
Ulterior, șeful Executivului a fost întrebat dacă alocațiile majorate se pot da din ianuarie 2022, acesta răspunzând că acest lucru nu este stabilit.
„Concret vă voi spune când vom avea legea bugetului pe anul 2022 şi o decizie luată în Coaliţie pentru următorii ani şi atunci veţi putea calcula şi 2022 si 2023 si 2024, bineînţeles pe anumite scenarii de creştere economică”, a precizat premierul Florin Cîţu.
Premierul a mai vorbit și despre ce prevedea legea inițială, subliniind că statul nu trebuie să se oprească doar la dublarea alocațiilor, suma acestora putând să crească de mai multe ori.
„Legea iniţială spunea că se vor dubla alocaţiile. Dacă d-voastră luaţi exact creşterea celor 5 etape cu câte 20% veţi vedea că se duc către dublare. Deci acest 20% este exact ceea ce am spus la început. Dar eu am spus că este doar un pas. Nu trebuie să ne oprim doar la a dubla, se pot tripla, pot creşte de mai multe ori. Totul depinde de veniturile României. (…) Este bine ca aceste măsuri să fie legate de evoluţia economiei, pentru că atunci când economia o duce bine vom avea resurse şi pentru alocaţii şi pentru pensii şi pentru salarii. Altfel doar creşteri ad-hoc din pix putem să facem toţi, dar ele nu sunt sustenabile. Deci este o creştere de 20% din calendarul iniţial.”, a declarant premierul, întrebat despre Ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern care amână majorarea alocaţiilor de stat pentru copii.
sursa: faceboook