Alpha Bank a trecut pe pierderi în trimestrul 4

Al patrulea grup bancar elen, Alpha, a înregistrat pierderi nete de 533,1 milioane de euro (582,55 milioane de dolari) în trimestrul patru din 2015, faţă de un profit de 413,7 milioane de euro în precedentele trei luni, din cauza provizioanelor ridicate pentru creditele neperformante, transmit MarketWatch şi Reuters.

În ultimele trei luni ale anului trecut, nivelul provizioanelor a ajuns la 664 milioane de euro, inclusiv costuri de 443 milioane de euro legate de verificarea calităţii activelor în 2015. Rata creditelor neperformante a urcat la 36,8% din totalul împrumuturilor, de la 36,5% în trimestrul trei din 2015. 

"Am lăsat în urmă un an dificil, marcat de reducerea semnificativă a depozitelor, impunerea restricţiilor asupra mişcărilor de capital şi cerinţele de majorare a capitalului", a afirmat directorul general Dimitris Mantzounis. 

Dependenţa de ELA, finanţarea de urgenţă acordată creditorilor eleni de BCE, a scăzut cu 2,7 miliarde de euro, la 24,4 miliarde de euro, la sfârşitul anului trecut. 

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) deţine o participaţie de 11% la Alpha Bank, după recapitalizarea de anul trecut. 

Necesarul de capital al primelor patru bănci din Grecia s-a situat la 14,4 miliarde de euro, potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunţat anul trecut de Banca Centrală Europeană, o sumă de aproape cinci ori mai mare decât capitalizarea lor de piaţă combinată. Testele de stres derulate de BCE au scos în evidenţă că necesarul cel mai mic de capital se înregistrează la Eurobank, în valoare totală de 2,1 miliarde de euro, urmată de Alpha Bank, care ar avea nevoie de 2,7 miliarde de euro în scenariul negativ. Comparativ, necesarul de capital al National Bank of Greece şi Piraeus Bank este de două ori mai mare, de 4,6 miliarde de euro, respectiv 4,9 miliarde de euro. 

Alpha şi-a acoperit necesarul de capital de la investitorii privaţi şi nu a avut nevoie să recurgă la ajutorul statului. 

"În 2016, avem ca obiectiv îmbunătăţirii profitabilităţii prin reducerea cheltuielilor şi a costurilor de finanţare", a adăugat Mantzounis. 

Profitabilitatea băncilor elene este afectată de restricţiile asupra mişcărilor de capital, introduse în iunie, de creşterea ratei creditelor neperformante şi de noile măsuri de austeritate impuse în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia. 

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România. 

AGERPRES