Tranzacţia va fi semnată la mijlocul lunii septembrie, după finalizarea condiţiilor planificatei recapitalizări a băncilor din Grecia, susţine publicaţia elenă. Entitatea combinată va beneficia de un capital suport din partea fondului Paramount din Qatar, anunţă Imerisia, fără a oferi şi alte amănunte.
Credit Agricole încearcă să-şi reducă expunerea de 4,6 miliarde de euro la Emporiki, pe fondul temerilor că o potenţială ieşire a Greciei din zona euro va duce la deprecieri masive de active şi va forţa o majorare a capitalului.
Nu demult, Emporiki a confirmat că poartă discuţii preliminare cu băncile din Grecia şi autorităţile de reglementare.
Printre băncile interesate de preluarea Emporiki se află şi National Bank of Greece.
Discuţiile dintre Alpha Bank şi Emporiki vin după ce Piraeus Bank a anunţat va prelua activele viabile ale băncii de stat ATEbank, a cărei restructurare este solicitată de mult timp de creditorii Greciei.
Banca Centrală a Greciei a anunţat că Piraeus va prelua creditele performante, portofoliul de valori mobiliare şi depozitele ATEbank. Guvernul Greciei deţine o participaţie de aproximativ 90% în ATEbank.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România sunt National Bank of Greece (NBG), care este acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Emporiki Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).
UPDATE: Alpha Bank neagă că este interesată de achiziţionarea Emporiki
Un oficial de rang înalt al băncii elene Alpha Bank a negat informaţia apărută în Imerisia, conform căreia Alpha Bank este în negocieri avansate pentru achiziţionarea rivalei Emporiki Bank.
Imerisia preciza că tranzacţia urma să fie semnată la mijlocul lunii septembrie, după finalizarea condiţiilor planificatei recapitalizări a băncilor din Grecia.
"Respingem informaţia care susţine că suntem aproape de achiziţionarea Emporiki", a declarat oficialul de la Alpha Bank.
Credit Agricole încearcă să-şi reducă expunerea de 4,6 miliarde de euro la Emporiki, pe fondul temerilor că o potenţială ieşire a Greciei din zona euro va duce la deprecieri masive de active şi va forţa o majorare a capitalului.