Alpha Real Estate Services (ARES) a vândut în 2018 apartamente în valoare de 28 de milioane de euro din proiectele rezidențiale aflate în administrare, epuizând aproape în totalitate portofoliul de apartamente disponibil. Dintre cele 156 de unităţi rezidenţiale din proiectul Poseidon Residence (fostul Blue Tower), aflat pe malul Lacului Plumbuita și inaugurat în octombrie 2017, Alpha Real Estate Services a vândut peste 75% (119 unități rezidențiale). Tot în 2018, ARES a finalizat vânzarea apartamentelor din proiectul Parcul Privighetorilor, un proiect de 119 apartamente. În momentul de față, a fost vândut aproximativ 60% din proiectul Green Vista (blocul C1, cu 50 de apartamente, finalizat de ARES în martie 2018), iar în proiectele Asmita și Doamna Ghica Plaza (în total 1.374 de apartamente) au mai rămas de vânzare câte 20 de apartamente.
„În ultimii cinci ani, ARES a avut o sarcină extrem de dificilă, și anume aceea de a comercializa, într-o piață profund schimbată, apartamente concepute în perioada 2006–2008, cu terase și suprafețe mari, în locații care nu se află în apropierea liniilor de metrou, cu o vechime de circa zece ani și prețuri care nu se încadrau în programul Prima Casă și deseori nici în limita de TVA de 5%”, a declarat Răzvan Caracota, directorul de vânzări al Alpha Real Estate Services.
Compania estimează că întregul stoc de apartamente pe care îl gestionează va fi vândut în decursul următoarelor luni.
ARES se ocupă și de închirierea de birouri din clădirea Cubic Center din Pipera, dezvoltată de omul de afaceri Dinu Patriciu. Imobilul are o suprafață închiriabilă de 27.500 metri pătrați şi, în ultimul an, ARES a semnat noi contracte de închiriere pentru aproximativ 5.000 metri pătrați de birouri cu Homelux, Praktiker Real Estate, Cersanit, Allevents, Bitbrenner, Oia Trans și Alpha Bank Romania, iar chiriașii existenți Agricover și Promidea și-au extins suprafețele închiriate.
ARES a închiriat aproape integral și două spații comerciale din portofoliul său aflat în Bistrița și Baia Mare (foste magazine de bricolaj Ambient). De asemenea, parcul logistic MLP din Popești-Leordeni (vândut parțial către Olympian Phoenix și Romcarton), a înregistrat investiții pentru îmbunătățirea accesului prin construcția unei intersecții pe DN4, precum și execuția drumurilor și traseelor de utilități în cadrul proiectului.
„Pentru viitor, pe lângă finalizarea vânzării tuturor apartamentelor din proiectele rezidențiale și continuarea gestionării celorlalte active aflate în portofoliu, ARES are în analiză oportunitatea preluării sau dezvoltării de noi proiecte și/sau încheierii de parteneriate cu alți jucători din piața de real estate și nu numai”, spune Iulian Călin, directorul general al Alpha Real Estate Services.