Alpha Real Estate Services, divizia imobiliară a Alpha Bank, a vândut parcul logistic Millenium Logistic Park din Popeşti Leordeni, plus 11 hectare de teren adiacent, către compania cipriotă Helios Phoenix şi alte zece hectare către francezii de la Romcarton. Vânzătorul a declarat pentru Capital că şi-a recuperat o parte importantă din datoria de 23,8 mil. euro din momentul preluării proiectului.
Millenium Logistic Park, cel mai mare parc logistic din sudul Bucureştiului, a fost construit în 2010 de polonezii de la Millennium Logistic Parks (MLP) Group, a căror active imobiliare se concentrează cu precădere pe piaţa poloneză. MLP Bucharest Sud SRL, firmă prin intermediul căreia a fost dezvoltat parcul logistic, a intrat în insolvenţă în 9 aprilie 2013, iar în octombrie a fost declarată falimentară cu datorii totale de 32,8 mil. euro. Alpha Bank deţine o creanţă în valoare de 23,8 mil. euro, reprezentand 72,5% din masa credală. La un an de la declanşarea falimentului, banca grecească a plătit 14,2 mil. euro pentru achiziţia parcului logistic.
Parcul dispune de o hală închiriată în totalitate companiilor Autonet şi Sarantis şi scheletul unei a doua hale, pentru finalizarea căreia Alpha Bank îşi bugetase 4,5 mil. euro. Adiacent, parcul mai avea la dispoziţie încă 56 de hectare de teren pentru extinderi viitoare.
Anul trecut, divizia imobiliară a băncii a vândut un lot de circa zece hectare francezilor de la Romcarton, care au început aici construcţia celei de-a doua lor fabrici din Bucureşti, după cea din apropierea metroului Anghel Saligny. Unitatea de producţie urmează să fie pusă în funcţiune în a doua parte a acestui an, potrivit informaţiilor Capital. Romcarton face parte din grupul francez Rossmann, cel mai mare producător de ambalaje de carton din Europa – cu o capacitate de producţie de 500.000 de tone.
CITIŢI ŞI Băncile devin constructori de case şi malluri
Recent, banca a vândut spaţiile de depozitare în suprafaţă de 12.000 mp, plus un teren de 11 hectare, ciprioţilor de la Helios Phoenix, tranzacţie intermediată de Colliers International. Cumpărătorul a preluat şi hala nefinalizată, pentru care Alpha Bank obţinuse autorizaţie de construire şi era preînchiriată aproape integral.
„În urma acestor vânzări am recuperat o parte importantă din datorii, dar nu putem comunica preţul. Noi am rămas cu circa 35 de hectare. Urmează să facem o evaluare a terenului rămas şi să ne facem o strategie legată de modul de valorificare a acestuia“, a declarat pentru Capital Iulian Călin, general manager al Alpha Real Estate Services.
Cu noul parc achiziţionat, Helios Phoenix a ajuns să deţină depozite cu o suprafaţă de 80.000 mp. Investitorul mai are două proiecte în Braşov şi Timişoara.
„Acest nou parc industrial adaugă încă 30% portofoliului nostru actual, care va ajunge astfel la aproape 80.000 mp de spaţii de depozitare. Mai mult, purtăm deja discuţii avansate pentru extinderea noului proiect”, a declarat Athos Myrianthous, director de dezvoltare în cadrul Helios Phoenix.
Ciprioţii deţineau parcurile logistice din Braşov şi Timişoara în parteneriat cu GE Capital Real Estate, însă în 2013 au intrat în proprietatea integrală a Helios Phoenix, ca urmare a deciziei GE Real Estate de a se retrage din Europa de Est.
Helios Phoenix a vândut în 2014 companiei de investiţii Secure Property Development & Investment parcul logistic Innovations de lângă Bucureşti pentru 12,6 milioane de euro.
CITIŢI ŞI Mina de aur râvnită de investitorii imobiliari
Suprafaţa totală de spaţii logistice din România este de trei milioane metri pătraţi şi se estimează că va creşte cu 500.000 mp în acest an, marcând cea mai mare rată de livrări post-criză, potrivit brokerilor Colliers. Aproximativ 80% dintre noile livrări sunt preconizate pentru zona Bucureştiului, însă interesul este în creştere şi pentru oraşele mari din țară.