Producatorul de aluminiu Alro Slatina neaga acuzatiile de coruptie la adresa companiei, spunand ca in luna septembrie 2005, Alro a achizionat contractul cu Hidroelectrica printr-o tranzactie cu compania Energy Holding, informeaza un comunicat al Alro. Alro sustine ca a achizitionat in septembrie 2005 contractul cu Hidroelectrica de la Energy Holding, in conditii comerciale si amiabile, in urma unor negocieri directe. Conform contractului, valabil pana in 2013, ALRO a preluat obligatiile existente intre Energy Holding si Hidroelectrica, fara sa mai negocieze alte clauze in avantajul sau. Contractul acopera aproximativ 75% din consumul de energie electrica al companiei.

 

Alro a transmis incepand cu anul 2005, numeroase scrisori catre autoritatile romane in care a explicat necesitatea companiei de a avea contracte directe si pe termen lung cu producatorii de energie electrica. “Scrisorile care explicau situatia ALRO au fost singurii pasi pe care compania i-a intreprins in relatia cu autoritatile. Respingem cu fermitate orice fel de acuzatii privind orice fel de comisioane platite catre autoritati”, spune Christian Wuest, Presedintele Consiliului de Administratie al ALRO. Totodata, avand in vedere ca este cel mai mare consumator de energie electrica din tara (circa 8% din productia de energie), Alro a propus anumite modele de investitii care ar permite companiei sa aiba acces in mod constant la energie, insa autoritatile nu s-au aratat receptive la acestea, se mai arata in comunicat.

 

Datorita faptului ca autoritatile nu au raspuns la cererile Alro, compania a decis sa investeasca un miliard de dolari intr-o termocentrala proprie, fapt care ar pozitiona ALRO inafara jocurilor de pe piata de energie si ar acorda companiei indepedenta energetica, sustin reprezentantii companiei. 

 

“ALRO este un investitor strategic, pe termen lung, in Romania, cu planuri de dezvoltare pe urmatorii 20 de ani. Consideram ca aceasta este singura solutie care va permite ALRO sa nu mai depinda de piata de energie din Romania si va permite realizarea investitiilor pe termen lung”, mai spune Wuest.

 

Potrivit declaratiilor presedintelui Consiliului de Administratie al Alro termocentrala va avea o capacitate de productie de 1.000 MW, iar electricitatea produsa urmeaza a fi folosita de unitatile din cadrul grupului, pentru productia de aluminiu si de bunuri cu valoare adaugata mare.

 

ALRO este unul dintre cei mai importanti producatori de aluminiu primar din Europa Centrala si de Est si singurul producator de aluminiu si aliaje pe baza de aluminiu din Romania. Compania este cotata la Bursa de Valori Bucuresti, are o capacitate sa de productie instalata de peste 260.000 de tone anual, iar principalele sale piete de desfacere sunt Italia, Grecia, Germania, Franta, Marea Britanie, Ungaria, SUA, Israel, Coreea de Sud si Arabia Saudita.Cifra de afaceri a companiei in anul 2006 a fost de 781 milioane de dolari, consemnad astfel o crestere cu 550 milioane de dolari fata de anul 2005. Totodata, in 2006, profitul net al companiei s-a cifrat 134 de milioane de dolari, in crestere cu 40 milioane de dolari fata de anul 2005.

 

Sursa: Capital 21 Februarie 2007