Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, a înregistrat în 2012 o pierdere netă preliminară, conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS), de 170 de milioane de lei, în comparaţie cu un profit de 218 milioane de lei în 2011, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
O influenţă negativă semnificativă a fost determinată de un instrument financiar derivat încorporat în principalul contract de alimentare cu energie electrică, încheiat de companie, având un tratament contabil specific în conformitate cu IFRS, dar fără un efect similar asupra fluxului de numerar. Veniturile raportate de companie au totalizat 2,3 miliarde de lei, în uşoară creştere de la 2,25 miliarde de lei, în 2011. Rezultatele operaţionale ale companiei au fost afectate negativ de factori externi, precum nivelul scăzut al cotaţiilor aluminiului şi costurile mari cu energia electrică. Seceta severă care a afectat România în prima jumătate a anului 2012 a forţat compania să cumpere o cantitate semnificativă de energie la preţuri mai mari. În plus, Alro a fost direct afectata de insolvenţa declarată de către principalul său furnizor de energie, Hidroelectrica. În acest context, cele două părţi au negociat clauzele contractuale şi au ajuns la un acord pentru furnizarea de 3 TWh/an de energie până în 2018. Un alt element semnificativ a intervenit ca urmare a schemelor de sprijin a energiilor verzi, precum şi a altor taxe pe electricitate, care au crescut costurile totale ale utilităţilor.
Producţia totală de aluminiu primar pentru anul trecut a fost de aproximativ 249.000 de tone, de la 261.000 de tone în 2011. Producţia de aluminiu procesat a fost de 64.000 de tone, în creştere cu 9.400 de tone, în comparaţie cu 2011 (54.600 de tone). Creşterea vânzărilor de aluminiu procesat a compensat parţial scăderea preţurilor de pe pieţele internaţionale. Astfel, cotaţia aluminiului pe Bursa Metalelor de la Londra (LME) a scăzut la o medie de 2.018 USD/tonă, în 2012, în comparaţie cu un nivel de 2.440 USD/tonă, în 2011.Pe lângă îmbunătăţirea portofoliului şi creşterea volumului pentru produsele cu valoare adăugată mare, Alro a investit în reducerea consumului de energie. Anul trecut, investiţiile companiei au ajuns la 70 de milioane de lei, în comparaţie cu 85 de milioane de lei în 2011.
Sursa: Agerpres