"Suntem pregătiţi să cooperăm pe deplin cu Comisia Europeană pentru lămurirea tuturor aspectelor. Din analiza noastră nu rezultă în niciun fel că am fi beneficiat de vreun ajutor de stat. Aşteptăm confirmarea oficială şi detalii din partea Comisiei Europene", se precizează într-o declaraţie de presă a companiei remisă miercuri AGERPRES.
Alro este o subsidiară a Vimetco N.V., companie globală de aluminiu primar şi procesat, integrată pe verticală. ALRO este cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est, având o capacitate de producţie instalată de 265.000 tpa.
Principalele pieţe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană (Ungaria, Polonia, Grecia, Germania şi România). Compania are exporturi în Statele Unite şi Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calităţii şi are certificatele NADCAP şi EN 9001 pentru unităţile de producţie pentru industria aerospaţială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metals Exchange – LME), cât şi standardele internaţionale pentru produsele laminate plate.
Comisia Europeană a anunţat, miercuri, iniţierea a cinci investigaţii aprofundate distincte pentru a evalua dacă Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, a achiziţionat sau a vândut energie electrică la tarife preferenţiale mai multor comercianţi de energie electrică, clienţi industriali şi producători de energie electrică.
Scopul acestor acţiuni ale Hidroelectrica ar fi fost de a favoriza beneficiarii prin reducerea costurilor lor de funcţionare, prin creşterea veniturilor acestora sau printr-o combinaţie a celor două elemente, încălcând astfel normele UE în domeniul ajutoarelor de stat.
Concret, executivul comunitar doreşte să verifice dacă Hidroelectrica a subvenţionat indirect clienţii vânzându-le acestora energie electrică la preţuri sub nivelul pieţei sau achiziţionând de la aceştia la preţuri peste nivelul pieţei, în condiţiile în care există indicii că statul român ar fi influenţat deciziile de a încheia aceste contracte în condiţiile date.
În decembrie 2009 şi decembrie 2010, în urma licitaţiilor publice de pe piaţa angro de energie electrică a României, OPCOM, Hidroelectrica a încheiat două contracte bilaterale cu producătorul siderurgic ArcelorMittal, fiecare contract având ca obiect furnizarea a 1,75 TWh de energie electrică pe an, la preţuri care par să se situeze sub nivelul pieţei.
ALRO Slatina are în derulare un contract pe termen lung cu Hidroelectrica pentru furnizarea a 3 TWh de energie electrică pe an la un preţ foarte apropiat de costul de producţie al Hidroelectrica, preţ care urmează a fi indexat anual pe baza cotaţiei aluminiului de la Bursa Metalelor din Londra (LME).
Contractele dintre Hidroelectrica şi opt comercianţi de energie electrică, unele contracte datând din 2004, precum şi contractele dintre Hidroelectrica şi doi producători industriali au fost încheiate la preţuri care par a fi sub nivelul preţului practicat pe piaţă.