Autorităţile americane au anunţat recent o amendă record de 772,29 de milioane de dolari în cazul grupului energetic francez Alstom, acuzat de corupţie în mai multe ţări. Alstom a recunoscut că unii dintre responsabilii şi angajaţii săi au dat mită unor oficiali din Indonezia, Egipt, Arabia Saudită, Bahamas şi Taiwan pentru a obţine contracte.

Profitul operaţional a urcat cu 19% în anul fiscal 2014, la 318 milioane de euro, în timp ce vânzările au crescut cu 8%, la 6,2 miliarde de euro. Alstom a anunţat că nu va propune acordarea de dividende la adunarea acţionarilor.

În anul fiscal încheiat la 31 martie 2015, compania a înregistrat comenzi record în valoare de zece miliarde de euro, în special în Africa de Sud, Qatar, Australia, Franţa şi Mexic.

Anul trecut, Guvernul francez a dat undă verde preluării de către compania americană General Electric (GE) a activelor din domeniul energiei deţinute de Alstom, o tranzacţie evaluată la 12,4 miliarde de euro.

În cadrul alianţei proiectate, General Electric şi Alstom vor crea trei societăţi mixte, deţinute în proporţii egale (50/50), în domeniile turbinelor cu aburi, energiilor regenerabile şi reţelelor electrice. GE va obţine operaţiunile Alstom în domeniul turbinelor cu gaze, în timp ce Alstom va cumpăra operaţiunile de semnalizare feroviară ale GE pentru aproximativ un miliard de euro.

Grupul Alstom este unul dintre liderii mondiali în domeniul producţiei de electricitate şi reţelelor electrice, precum şi în infrastructura de transport. Este prezent în România de 20 de ani, iar 1.050 angajaţi lucrează în centrele de producţie locale şi în birourile din Bucureşti.

Alstom România derulează proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate în sectoarele Power, Transport şi Grid.

AGERPRES