Ministerul Turismului (MT) este optimist in ceea ce priveste privatizarea societatii Neptun-Olimp. Ministrul Dan Matei Agathon crede ca ce nu s-a putut intampla in ultimii zece ani se poate realiza intr-unul singur. El a afirmat de nenumarate ori ca, pana la sfarsitul acestui an, pachetul majoritar detinut de MT la Neptun-Olimp va intra in maini private. Numai ca si de aceasta data anumite interese vor bloca, prin toate mijloacele, procesul de privatizare.
Un adversar puternic al modului de privatizare a societatii Neptun-Olimp, asa cum a fost el adoptat de guvernul Nastase prin H.G. nr. 436/2001, este SIF Transilvania. Actul normativ prevede divizarea simetrica, respectiv spargerea societati in 20 sau 25 de societati comerciale noi, pe structura complexurilor comerciale, pastrandu-se la fiecare aceeasi structura a actionariatului (54% – Ministerul Turismului, 39,6% – SIF Transilvania, iar restul, PPM). Pasul urmator va fi vanzarea de catre MT a pachetului sau de actiuni, prin negociere directa sau licitatie.
SIF Transilvania se opune acestei divizari, de teama ca va pierde din portofoliul sau procente din actiuni. „Nu suntem de acord cu impartirea societatii in 20-25 de societati. Faramitarea aceasta este neproductiva, pentru ca viitorul cumparator poate dilua procentajul nostru prin majorari succesive de capital. Inevitabil, noi vom pierde toate pachetele de actiuni daca se realizeaza aceasta divizare”, sustine Traian Cautus, director in SIF Transilvania, membru in Consiliul de administratie la Neptun Olimp.
Pentru a nu pierde din mana perla litoralului romanesc, Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, recurge la diverse modalitati de intimidare a partenerului sau de afaceri. Trimite catre Ministerul Turismului o oferta de cumparare a pachetului de actiuni pe care acesta il detine la Neptun-Olimp, dar fara a avansa o suma clara. Doar isi asuma obligatia de a efectua investitii in cadrul societatii de, 400 miliarde lei, pe o perioada de trei ani. Daca aceasta oferta nu va fi acceptata, Fercala este dispus sa uzeze de toate caile legale de atac. Ceea ce probabil se va si intampla, atata timp cat semnalele date de reprezentantii ministerului in ceea ce priveste oferta SIF sunt negative. „Nu putem lua in considerare oferta SIF Transilvania, atata timp cat proiectul de divizare este in curs de intocmire. Daca SIF vrea sa cumpere din actiunile pe care le detine ministerul, poate sa participe la licitatiile care se vor organiza pentru fiecare dintre cele 20 sau 25 de societati ce vor rezulta dupa divizare”, precizeaza Dinel Saizu, director general la Directia de Strategie, Privatizare, Dezvoltare si Investitii din MT.
Ministerul Turismului spera ca, in luna septembrie a.c., societatile rezultate din divizarea simetrica sa fie inregistrate la Registrul comertului, iar in octombrie sa inceapa licitatiile. Un impediment in realizarea acestui lucru ar fi ca SIF Transilvania sa atace hotararea AGA. „Ei pot sa atace la judecatorul delegat de la registru, si atunci se ajunge in instanta. Procesul de privatizare va fi blocat pana ce instanta va da o solutie”, sustine Saizu.
Datul in judecata este arma de care presedintele SIF Transilvania a uzat ori de cate ori a vrut sa-si impuna pozitia. Exact in aceeasi perioada, anul trecut, Mihai Fercala ii trimitea o scrisoare lui Radu Sarbu, fostul presedinte al FPS, prin care il atentiona ca „orice actiune de privatizare initiata de FPS la SC Neptun-Olimp va fi contestata la instantele competente, in cazul in care nu se va da curs procesului de divizare asimetrica”. Totodata, Fercala „ii aduce aminte” lui Sarbu de procesul aflat pe rol la Curtea de Apel Bucuresti, pentru obligarea FPS de a vinde catre SIF actiunile aferente contravalorii terenurilor cuprinse in capitalul social, conform Legii nr. 99/1999″. Sarbu, mai slab de inger, da curs solicitarii, incheie un protocol cu Fercala, in care partile convin sa renunte la actiunile judecatoresti ce au ca obiect unele pretentii patrimoniale la Neptun-Olimp.
Totusi, procesul prin care SIF Transilvania ataca Legea nr. 99/ 1999 este in plina desfasurare. „Exista procesul pe rol la Curtea Constitutionala, si prin acest litigiu SIF si-a exercitat dreptul pe care legea i-l permite, de a solicita cumpararea pachetului de actiuni aferent terenului care a fost inclus in capitalul social. Daca acest lucru ar fi fost admis, atunci pachetul nostru de actiuni ar fi fost egal cu cel al FPS, 46%”, spune Cautus.
Turismul are o pondere de 20% in totalul portofoliului SIF Transilvania. Pe litoral, detine pachetul majoritar de actiuni in statiunile Saturn, Eforie Nord, Eforie Sud si Venus. Pana acum, SIF Transilvania s-a dovedit unul dintre cei mai slabi proprietari ai turismului romanesc. In aceste statiuni, gradul de confort si calitatea serviciilor au ramas la acelasi nivel. Investitiile SIF in bazele hoteliere nu se vad. „SIF nu a bagat nici un ban in nici o baza hoteliera. Singura realizare este centrul de tratament de la Saturn, insa acesta nu a fost realizat dintr-un aport al SIF la capitalul social, ci din profitul obtinut de societate”, afirma Odet Dezideriu Dudas, presedintele sindicatului Neptun-Olimp.
Realitatea a dovedit pana acum ca putine societati din turism au fost vandute din colaborarea FPS – SIF. Aceasta structura de actionariat din societatile de turism a facut procesul de privatizare din ce in ce mai dificil. Faptul este cel mai bine ilustrat de societatea Neptun-Olimp, unde la fiecare incercare de vanzare de active, cei doi mari actionari – statul si SIF – isi simt interesele lezate.
Date de bilant Neptun-Olimp (mil. lei)
Capital social Cifra de afaceri Profit Nr. salariati Datorii
1994 209.257 19.237 412 1.473 4.316
1995 196.001 27.108 1.249 1.492 4.343
1996 184.744 38.786 2.117 1.470 1.249
1997 178.837 70.427 1.065 1.383 2.117
1998 178.837 105.025 239 1.378 10.197
1999 208.949 161.727 4.777 1.375 7.247
2000 (sem.I) 208.949 39.575 32.255 1.011 24.209
Bilantul pe 2000 nu este depus la M.F.
Sursa: Societatea Neptun-Olimp