Ea pune populatia in situatia paradoxala de a saraci, desi are mai multi bani in buzunare, iar pe multi dintre sefii companiilor private sau de stat ii aduce in ipostaza de a da azi pe mere ce au luat ieri pe pere, secatuind resursele pentru dezvoltare.
Practic, privind lucrurile in mod simplu, in Romania inflatia vine dintr-o caracteristica unica a economiei: platile restante si indisciplina financiara dusa la extrem. La un moment dat, printre firme a aparut moda de a nu plati facturile scadente, catre parteneri de afaceri sau catre stat. De aici s-au nascut arieratele, adica datoriile in lant care au imbolnavit toata economia. Pe de o parte, marfa furnizata nu este platita, pe de alta parte, firmele, mai ales marile companii de stat, apeleaza la majorari de preturi pentru a-si continua productia si pentru ca, teoretic, sa-si achite facturile restante. Practic, cresterile de preturi nu servesc aproape niciodata la altceva decat la plata salariilor si la reluarea productiei, astfel ca statul ramane mereu cu buzunarele goale. Obligat sa se imprumute pentru a face, la randul sau, fata platilor, bugetul a introdus in ecuatie un nou factor de inflatie: dobanzile la titlurile emise, dobanzi in general mai mari decat media pietei. Colac peste pupaza, cresterile de salarii au contribuit si ele la fenomenul respectiv.
In mod firesc, pentru ca inflatia isi are radacinile in fenomene ce se repeta de la an la an, masurile pentru calmarea cresterii preturilor nu pot fi diferite. De aceea, cei ce citesc programele anuale generate de la Palatul Victoria sub diverse guverne au, probabil, impresia de „d