Alte incursiuni ruse vor destabiliza economia Ucrainei

Alte incursiuni ale Rusiei în estul Ucrainei vor avea consecinţe macroeconomice serioase, destabilizând băncile şi economia Ucrainei, a declarat duminică guvernatorul băncii centrale ucrainene, citat de Reuters.

Multe dintre cele mai mari fabrici ale Ucrainei şi o parte din producţia ei agricolă se află în estul ţării, unde separatiştii proruşi au pus mâna pe arme şi au ocupat clădiri guvernamentale.

 'Principalul risc /pentru economie/ are un caracter politic de ocupaţie', a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei Stepan Kubiv într-un interviu pe marginea reuniunilor FMI – Banca Mondială la Washington.

Pentru că, dacă după Crimeea vor fi Lugansk, Slaviansk, Doneţk, Harkov şi alte oraşe mici, atunci vorbim imediat despre o cantitate considerabilă de lichidităţi', a notat el, enumerând alte oraşe din Ucraina.AGERPRES