O companie din Cipru, EPGE, vrea să investească 135 mililoane de euro într-o fermă eoliană din România, informează Bloomberg.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ar putea co-finanţa acest proiect. EPGE are în plan construirea unui parc eolian cu o capacitate de 80 MW în Dobrogea. Construcţia ar putea începe în prima parte a anului viitor şi ar putea dura aproape un an de zile.
BERD ar putea oferi un împrumut de 93 milioane de euro către EPGE pentru acest proiect. O parte a banilor vor fi folosiţi pentru modernizarea a peste 40 de kilometri de linii de transport al energiei electrice.
Sectorul eolian are potential de a atrage investiţii de peste cinci miliarde de euro până în 2013 şi va crea peste 6.000 de noi locuri de munca, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA).
În plus, capacitatea instalată totală a turbinelor eoliene ar putea ajunge, în următorii doi ani, la 3.000 MW. În acest sens, RWEA salută aprobarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă care cuprinde amendamentele Legii 220/2008 privind schema de sprijin în domeniul energiei regenerabile, în conformitate cu decizia Comisiei Europene.