Optimismul începe să revină la nivelul investitorilor și populației pe măsură ce pandemia dă semne de încetinire, iar guvernele încep să pună în practică planuri de relaxare a măsurilor și de redeschidere a economiilor. potrivit unei analize făcute de XTB România.
Datele macroeconomice au indicat amploarea efectelor pe care le va lăsa virusul asupra economiilor globale și chiar dacă reluarea activităților economice va tempera într-o oarecare măsură efectele la nivelul șomajului sau creșterii economice, au fost necesare stimulente importante din partea autorităților pentru a limita impactul crizei, ceea ce au presupus anumite compromisuri. În acest context, investitorii încearcă să identifice activele „câștigătoare”, arată cea mai recentă analiză realizată de casa de brokeraj XTB România.
Piața aurului a dat dovadă de performanță pozitivă
„Am putea spune că aurul se numără printre acestea. Aurul reprezintă una dintre puținele piețe care a avut o performanță pozitivă de la începutul anului, reușind să avanseze cu peste 10%. Această evoluție a fost favorizată de caracterul său de activ de refugiu, fiind una dintre cele mai populare alegeri pentru investitori în momente de incertitudine datorită valorii intrinseci și stabile. Mai mult, având în vedere că ne apropiem de o perioadă de recesiune, despre care Fondul Monetar Internațional a anunțat că ar putea fi cea mai amplă de la Marea Criză Financiară din perioada 1929 – 1933, atractivitatea aurului ar putea continua chiar în detrimentul altor active stabile precum monedele majore (euro, dolarul american sau yenul japonez),” explică Radu Puiu, Research Analyst, XTB România.
Pe lângă efectele contracției economice, pachetele de finanțare de urgență și injecțiile de capital din partea celor mai importante bănci centrale nu au venit fără ”urmări adverse”. În pofida efectelor pozitive pe termen scurt, pe o perspectivă de timp mai lungă pot crea probleme serioase precum deficite bugetare mari care pot fi dificil de ajustat sau o cantitate prea mare de monedă ce duce la devalorizarea acesteia.
Rezerva Federală a SUA sau Banca Centrală Europeană au anunțat programe extinse de cumpărarea de active, care presupun achiziția de titluri de valoare de către banca centrală pentru a asigura niveluri corespunzătoare de lichiditate. Deși aceste măsuri ajută piețele, de cele mai multe ori ajung dificil de redus sau întrerupt întrucât devin un element component al sistemului financiar, iar investitorii se obișnuiesc cu un astfel de context.
Întrucât există o cantitate limitată de aur, iar volumul de extracție este mult mai lent și dificil decât procesul de tipărire de monedă de către băncile centrale, metalul prețios ar putea reprezenta un activ mai sigur și mai stabil în următoarea perioadă, conform comunicatului.
În acest moment prețul a depășit o barieră importantă, vorbim despre nivelul psihologic de la 1.700 de dolari per uncie, fiind la o distanță de aproximativ 12% față de maximele istorice de la aproximativ 1918 dolari per uncie. Nivelurile record au fost atinse în august 2011, prin urmare vorbim de perioada de recesiune economică ulterioară Crizei Financiare. În ultima perioadă, s-a observat o tendință clară de creștere care este susținută de argumente fundamentale, fiind posibil să vedem o extindere a impulsului actual și poate chiar atingerea de noi maxime istorice, dacă avem în vedere amplitudinea mișcării din perioada 2008 -2011, când aurul s-a apreciat cu peste 160%.
De obicei, investitorii au trei alternative disponibile pentru a investi direct în metalul prețios: pot achiziționa fizic activul, pot investi într-un ETF care urmărește prețul aurului sau pot tranzacționa contracte futures, options sau CFD-uri pe piețele de mărfuri, potrivit comunicatului.
Deși este mai accesibil investitorilor decât alte mărfuri, precum petrolul, deținerea fizică a activului presupune o serie de impedimente pentru investitorul de retail: costuri de tranzacționare, costuri legate de depozitare sau asigurare. Din acest motiv, ETF-urile care urmăresc prețul aurului sau instrumentele bazate pe contracte futures pot reprezenta o variantă mai bună. Conform celor mai recente informații, este posibil ca măsurile de susținere financiară din partea băncilor centrale să nu se fi încheiat, iar anunțarea unui nou val de intervenții ar putea confirma popularitatea aurului.