Înființarea unei ”zone a lirei”, o uniune monetară care sa rivalizeze cu zona euro este ideea lansată zilele trecute de premierul turc Recep Tayyip Erdogan și se adreseaza țărilor care nu vor să adere la zona euro.
Wall Street Journal scrie că Turcia ar fi mult mai tentată de materializarea acestei idei decât de intrarea în zona euro. Afirmația a fost făcută de oficial în timpul unei vizite la Berlin. Acesta nu a intrat în amănunte despre regulile după care ar putea funcționa o astfel de nouă uniune monetară și nici ce țări ar putea face parte din această uniune.
Conform aceleiași surse, presa pro-guvernamentală din Turcia a scris despre creșterea puterii economice a țării. Pe de altă parte, restul presei de la Ankara și analistii nu au fost la fel de de încântați de idee. Decenii întregi, lira turcească a fost recunoscută pentru volatilitate și hiperinflație. Turcii au plătit milioane de lire pentru alimente precum paine, lapte sau brânză.
Marile puteri din G20 se reunesc duminică şi luni, în Mexic, pentru a încerca să risipească temerile cu privire la o recădere gravă a economiei mondiale şi pentru a pune din nou presiune pe zona euro, care încearcă să dea asigurări că este pe drumul cel bun, dar în practică nu reuşeşte să rezolve criza din Grecia, relatează AFP, într-un comentariu.
„Veţi fi surprinşi: Europa va fi o temă pentru G20”, a afirmat un responsabil german, convins că Uniunea monetară va trebui să explice cum îşi vede viitorul „pe termen lung”. În luna iunie, G20 a stabilit foaia de parcurs pentru europeni, care trebuie „să menţină integritatea şi stabilitatea zonei” şi „să rupă cercul vicios între statele suverane şi bănci”.
Şi de atunci s-au realizat unele progrese: Banca Centrală Europeană a întocmit un program de asistenţă pentru ţările confruntate cu costuri ale împrumuturilor exagerat de ridicate, cum este cazul Spaniei, fondul de ajutor permanent a intrat în vigoare şi proiectul uniunii bancare începe să prindă contur.