„Ne bucurăm să anunţăm deschiderea primului magazin greenfield ALTEX în Bistriţa. Este unul dintre cele mai mari magazine ALTEX pe care le deschidem anul acesta, rezultatul cererii de produse electronice şi electrocasnice venite din partea locuitorilor aflaţi în această zonă a ţării. Ne dorim să oferim clienţilor o experienţă cât mai bună de cumpărare la cel mai mic preț din România, de aceea am investit în această zonă – să oferim acces mai rapid şi mai uşor la o gamă foarte largă de produse electro-IT la cele mai înalte standarde de calitate”, afirmă Dan Ostahie, CEO ALTEX România.
Noul magazin Altex din Bistriţa este al doilea din oraşul bistriţean şi face parte din procesul de extindere al companiei. Investiţia se ridică la 4 milioane de euro, iar lucrările pentru construcţia magazinului au început încă din luna aprilie a acestui an, fiind o clădire cu 2 etaje şi parcare pentru clienţi. Odată cu deschiderea noului magazin vor fi create 27 de locuri de muncă în oraş.
Magazinul va funcţiona începând cu data de 10 noiembrie, de luni până sâmbătă, între orele 9:00 şi 21:00, iar duminica între orele 9:00 şi 18:00. Cu ocazia deschiderii noului magazin, Altex îşi aşteaptă clienţii cu preţuri de Black Friday şi alte oferte speciale la sute de produse electro-IT:
• Maşină de spălat Hotpoint, capacitate 7 kg, clasa energetică A+++ şi 5 ani garanţie, la numai 999,9 lei, preţ la schimb cu un electrocasnic vechi;
• Televizor Samsung, cu diagonala de 80 cm şi media player USB, la numai 799,9 lei;
• Combină frigorifică Samsung No Frost, volum 289 litri şi 5 ani garanţie, la numai 1.199,9 lei, preţ la schimb cu un electrocasnic vechi;
• Aragaz Arctic, 4 arzătoare, safety plus şi 3 ani garanţie, la numai 699,9 lei, preţ la schimb cu un electrocasnic vechi;
• Maşină de tocat carne Myria, putere 600W, la numai 97,9 lei;
• Smartphone Dual Sim Huawei P9 Lite, la numai 899,9 lei;
• Laptop Lenovo, cu procesor Intel Core i5 şi 4 GB, la numai 1.399,9 lei.
În ambele locaţii din Bistriţa, clienţii Altex beneficiază de o gamă variantă de servicii post-vânzare ce îmbunătăţesc valoarea fiecărei achiziţii: posibilitatea de returnare a produselor comercializate în maximum 31 de zile de la cumpărare, service, garanţie extinsă, servicii de creditare. De asemenea, clienţii beneficiază de cel mai bun raport preţ-calitate din România, care evidenţiază preţurile imbatabile pe care compania le oferă şi grija constantă pentru a pune la dispoziţia clienţilor cele mai bune servicii.
Până la sfârşitul anului, Altex va continua procesul de extindere a reţelei de magazine şi de reamenajare a locaţiilor existente.