Ideile bune duc către succes, iar ideile proaste duc către eşec. Oricât ar părea de logică fraza de mai sus, există două situaţii clare în care ea pare că nu se confirmă. În primul rând, ideile proaste s-ar putea să nu fie chiar atât de proaste în cazul în care există altcineva cu idei absolut tâmpite. În asemenea condiţii, cel cu idei proaste se numeşte răul cel mai mic şi are mari şanse să ajungă la guvernare. În al doilea rând, uneori dintr-o idee proastă se poate naşte un produs foarte bun pentru cu totul şi cu totul alt scop. Multe descoperiri ale ştiinţei au fost născute cu totul întâmplător, dar exemplul meu favorit rămâne Viagra, medicamentul pentru inimă care a reuşit să zdruncine serios atât dormitoarele cardiacilor, cât şi credinţa populară că sexul este o activitate rezervată tinerilor.

Iată de ce, aparent în ciuda logicii, am ajuns să aştept cu nerăbdare următoarele iniţiative ale guvernării USL. Sunt sigur că din rigiditatea specifică instituţiilor birocrate ale Uniunii Europene, combinată cu gândirea „outside the box“ a puşcăriabililor români – bine reprezentaţi în actualul Parlament – se pot naşte lucruri inovative şi extrem de interesante. Odată, într-o vacanţă petrecută în Israel, ghidul ne-a arătat pe fereastra autocarului şerpuind pe nişte coline o mică aşezare omenească ce părea neverosimil de cochetă din cauza pustietăţii dezolante care o înconjura. Ce-o fi fost în capul celui care a irosit atâţia bani într-un loc care nu interesează pe nimeni? Răspunsul ghidului m-a luminat. Aşezarea cu pricina era o închisoare. Dar nu o închisoare pentru oricine. Era închisoarea celor foarte bogaţi. Iată deci că, pentru nişte oameni foarte serioşi şi pragmatici cum sunt evreii, chiar şi furtul este o chestiune care trebuie tratată cu toată atenţia. Eşti un găinar oarecare, un coate-goale care fură ca să aibă ce mânca, putrezeşti într-o închisoare mizerabilă laolaltă cu toţi sărăntocii. Dar dacă reuşeşti să furi milioane, să nu te prindă decât după ce ai spoliat averi cu care s-ar putea eradica foametea la nivel mondial pentru următorii 100 de ani, se schimbă socoteala. Eşti escortat în deşert, într-o mică oază construită de mâna omului, departe de ochii curioşilor, alături de „creme de la creme“, gulerele albe ale lumii interlope.  Pe principiul de mai sus, faptul că avem azi cel mai mare număr de parlamentari bănuiţi a fi certaţi cu legea poate reprezenta o oportunitate.
Noua versiune a Constituţiei, precum şi legile care vor apărea în următoarele luni, vor fi cu siguraţă demne de toată atenţia atât a cetăţenilor ţării, neobişnuit de toleranţi cu furtul şi însuşirea de foloase nemeritate în general, cât şi a inflexibililor oficiali europeni. Până la urmă, România se poate constitui într-un laborator R&D la nivelul Uniunii, loc în care să fie testate noi idei de natură socială şi economică. Ar putea apărea noi şi noi oportunităţi de afaceri bazate pe reputaţia pe care ţara noastră şi-a câştigat-o în ultimii ani: o ţară săracă, cu mulţi hoţi şi cerşetori, condusă de politicieni corupţi, care-şi trag seva din fosta Securitate. Multinaţionalele şi-ar putea trimite aici fie tinerii manageri care au nevoie de „botezul focului“, fie pe cei în vârstă, care au păcătuit şi trebuie să treacă printr-o perioadă de penitenţă. Studenţii la ştiinţe politice din Occident ar putea să urmeze cursuri de minciună şi limbaj de lemn, deprinderi extrem de utile în zona lor de interes. Iar statul Israel şi alte state cu idei progresiste şi-ar putea externaliza serviciile de închisoare de tipul celor sus-menţionate. Până la urmă, hoţii cei mari s-ar bucura să se retragă printre campioni.

E drept, nu acest tip de oportunităţi mi le-aş fi dorit pentru mine şi conaţionalii mei. Visul meu a fost să trăiesc cu cinste între oameni cinstiţi. Dar omul este dator să facă ce poate mai bine cu ceea ce are la îndemână.

Claudiu Şerban, director editorial Capital