In primavara anului trecut, Guvernul aprobase inceperea activitatii Institutului National de Administratie in subordinea directa a Ministerului Administratiei Publice si sub patronatul primului ministru. La vremea respectiva, directorul general Marius Profiroiu din cadrul ministerului cu pricina declara revistei noastre ca Romania are nevoie de un corp de functionari publici in stare sa dialogheze si sa lucreze cu omologii lor din statele occidentale, fapt pentru care au fost alocate fonduri speciale de formare a acestora. Teoretic, ,,Young Professional Scheme,, (YPS) trebuia sa debuteze in toamna anului 2002, licitatia pentru desemnarea consortiului care urma sa puna in practica proiectul finantat de Uniunea Europeana cu patru milioane de euro fiind programata pentru lunile august-septembrie. Domnul Profiroiu estima ca in luna ianuarie a anului 2003 va avea loc concursul de admitere al celor 150 de tineri in cadrul programului YPS. A fost nevoie de mai mult timp pana sa inceapa demararea proiectului.

Schimbare de generatii in administratia publica

Intre timp, domnul Profiroiu a avansat pe postul de secretar de stat pentru Reforma Administratiei Publice, pozitie din care a declarat la lansarea oficiala a YPS ca ,,Acest proiect va promova o noua generatie de lideri in administratia publica. Proiectul Tinerilor Profesionisti are rolul de a crea o noua echipa de tineri directori profesionisti, capabili sa ocupe pozitii de conducere in sistemul de administratie publica in urmatorii cativa ani.,, Cu alte cuvinte, domnia sa i-a anuntat pe actualii sefi ai administratiei publice, in mod oficial, ca se apropie sorocul unora dintre ei. Potrivit strategiilor cuprinse in programul de reforma a functiei publice, corpul functionarilor publici se va restructura pe trei niveluri: inalti functionari publici, functionari publici cu functii de conducere si functionari publici cu functii de executie.
Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, apreciaza la randul sau ca ,,Proiectul pe care il lansam vizeaza un aspect cheie pentru Romania, acela al generatiei urmatoare, o generatie de tineri profesionisti capabili sa sustina aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si, mai tarziu, sa beneficieze de avantajele aderarii.,, Schema pentru Tinerii Profesionisti face parte dintr-un program de excelenta in domeniul managementului public, scopul lui declarat fiind acela de promova o noua generatie de lideri in administratia publica. YPS va avea o durata de aproximativ 20 de luni, timp in care participantii vor beneficia de cursuri de instruire, teoretice si practice, in tara si in strainatate. Proiectul va incepe cu selectarea a 150 de tineri in cadrul a doua grupuri distincte de formare: stagiarii – 50 de locuri, bursierii – 100 de locuri.
Proiectul YPS va fi realizat cu sprijinul Consiliului Britanic, scolii Nationale de Administratie din Franta, Institutului European de Administratie Publica din Maastricht si Institutului National de Administratie Publica din Spania, in cooperare cu unitatea centrala pentru Reforma Administratiei Publice din Ministerul Administratiei si Internelor. Formularele de inscriere sunt disponibile din mai multe surse, inclusiv de la sediile Consiliului Britanic din Bucuresti, Brasov, Cluj, Iasi si Timisoara, si de pe Web site yps@gov.ro.
Informatii suplimentare se pot obtine la telefonul 313.98.32, interior 1382.

Criterii de selectie a functionarilor

· cetatenie romana si rezidenta permanenta in Romania;
· nu au importanta studiile si nici munca in strainatate;
· abilitati lingvistice validate prin punctaj recunoscut de scolile de instruire din Europa;
· cunoasterea problemelor importante in reforma administratiei publice si integrarea in UE;
· capacitatea de a se adapta unui mediu cultural strain, idei noi, capacitate de a invata, curiozitate intelectuala;
· calitati si abilitati umane – capacitate de a comunica, activitati si interese sociale, creativitate si motivatie.
· dedicarea in vederea unei cariere de lunga durata in administratia publica dupa revenirea in tara (cinci ani).
Sunt excluse persoanele cu acces privilegiat la informatii cu influenta in desfasurarea proiectului, precum ar fi angajatii Ministerului Administratiei si Internelor, ai altor proiecte finantate de Phare, ai ambasadelor europene sau ai Delegatiei Comisiei Europene in Romania, cat si rudele apropiate ale acestora.

Cum for fi alesi Stagiarii

Cincizeci de stagiari vor fi selectionati dintre tinerii care lucreaza deja in administratia publica si care se vor inscrie pentru acest program pana in octombrie 2003.
Conditii de participare
· varsta maxima: 36 ani;
· sa fie absolventi de studii superioare intre 1995 si data inceperii programului;
· cunoastere si vorbit fluent cel putin o limba de circulatie europeana;
· sa lucreze in administratia publica de cel putin 12 luni.
Desfasurarea programului
· in primele noua luni, toti participantii vor fi formati prin cursuri teoretice sustinute la sediul Institutului National de Administratie din Bucuresti si, concomitent, vor trece printr-o perioada de rotatie in trei etape, de cate trei luni fiecare, in administratia publica din Romania, pentru a studia si lucra.
· dupa incheierea celor noua luni, jumatate dintre participanti (25 de persoane) vor fi selectionati pe baza performantelor realizate pentru a face un stagiu de practica de trei luni in administratia publica dintr-un stat membru UE.
Dupa absolvire, tuturor celor 50 de participanti li se vor oferi posturi de functionari publici, potrivit instruirii, capacitatii si experientei dobandite.

Cum for fi alesi bursierii

O suta de bursieri vor fi selectati pentru programul YPS dintre tinerii absolventi de facultate, care se vor inscrie pana in octombrie 2003.
Conditii de participare
· varsta maxima: 31 ani;
· sa fie absolventi de studii superioare;
· cunoastere si vorbit fluent cel putin o limba de circulatie europeana.
Desfasurarea programului
· in primele 9-12 luni, toti bursierii vor urma cursuri de pregatire post-universitare in diferite scoli de administratie publica din UE;
· la intoarcerea in Romania, bursierii vor urma un program de formare practica legat de stagiul de pregatire in administratia publica, pentru inca un an, ca studenti ai Institutului National de Administratie.
Dupa absolvire vor fi confirmati ca functionari publici definitivi si li se vor oferi posturi corespunzatoare in administratia publica.