Zece pompieri de la Detaşamentul Cernavodă au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, un coleg de-al lor a murit în urma infectării cu noul coronavirus.
„La nivelul Detaşamentului Cernavodă au fost confirmaţi zece pompieri având COVID-19. Aceştia sunt internaţi în spital, iar din ultimele informaţii pe care le avem, aceştia sunt asimptomatici”, a transmis, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
Prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi şi izolarea acestora la domiciliu
Conform sursei citate, după primirea rezultatului care indica infectarea, au fost informate structurile ierarhice şi Direcţia de Sănătate Publică, pentru „prelevarea imediată de probe pentru toţi contacţii apropiaţi (conform definiţiei de caz)”. Ulterior, au fost dispuse măsuri pentru izolarea acestora la domiciliu, cu menţinerea unui contact telefonic permanent, prin intermediul unor persoane desemnate din cadrul instituţiei.
„Menţionăm că la nivelul tuturor subunităţilor ISU Dobrogea se realizează periodic decontaminarea acestora, au fost luate măsuri pentru dezinfecţia spaţiilor, precum şi a suprafeţelor care sunt atinse frecvent. Manifestăm o preocupare deosebită pentru protejarea personalului propriu, cu accent pe verificarea modului de respectare a procedurilor pentru cazurile cu suspiciune sau confirmate COVID-19, în ceea ce priveşte echiparea corespunzătoare a personalului şi decontaminarea după fiecare intervenţie, atât a personalului, cât şi a tehnicii de intervenţie”, au precizat reprezentanţii ISU.
Un pompier de la ISU Dobrogea, în vârstă de 48 de ani, a murit la sfârşitul săptămânii trecute după ce s-a infectat cu COVID-19. El a fost internat iniţial, pe 12 aprilie, la spitalul din Cernavodă, fiind apoi transferat la spitale din Medgidia, Constanţa şi la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, scrie Agerpres.
Sursă foto: isudobrogea.ro