România nu a reuşit să menţină un nivel redus de risc suveran (CDS) şi în al doilea trimestru al anului. Riscul de nerambursare a datoriei publice s-a dublat, de la circa 200 de puncte până la 412,8 puncte.

România a intrat în top 10 al celor mai riscante economii din lume în trimestrul al doilea al anului, conform Global Sovereign Credit Risk Report întocmit de CMA Data Vision. Economia autohtonă se află pe locul al optulea în top, cu un nivel de risc de 412,8 puncte procentuale (CDS – asigurări contra riscului de nerambursare a unui credit, calculat pentru o perioadă de cinci ani).

Alături de România, în top se află şi Bulgaria, cu un risc calculat la 363,7 puncte. Şi noi şi vecinii de la sud suntem ţări nou-intrate între primele zece. Cea mai riscantă economie din lume este Venezuela, cu CDS la 1.305,7 puncte, valoare cu care şi-a păstrat prima poziţie din trimestrul trecut.

Grecia este statul cu cea mai dramatică evolu­ţie. Dacă anterior se afla pe locul nouă, acum se găseşte pe poziţia a doua în top, cu CDS la 1.003,4 puncte. Urcarea atât de mare a economiei elene în topul riscului nu reprezintă o surpriză având în vedere problemele financiare care au obligat Grecia să ceară ajutor din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional. Elenii au evitat la limită intrarea în incapacitate de plată.

Grecia a depăşit temporar Venezuela

Maximul atins de Grecia în ultimele trei luni s-a ridicat la 1.126 de puncte de bază, cotaţie aferentă şedinţei din 24 iunie, cu care a depăşit temporar Venezuela. Punctajul de la finele trimestrului a reprezentat o creştere de 190% faţă de sfârşitul celui anterior. România, deşi se află în top 10, a consemnat o creştere de 105%, în timp ce Bulgaria, una de 93%. Salturi mai mari au fost înregistrate de Belgia, 168%, Spania, 129%, Portugalia, 127%, şi Franţa, 112%. Dintre statele vestice, cel mai rău stă Portugalia, care a atins la începutul lui mai un maxim istoric de aproximativ 460 de puncte, iar trimestrul a fost încheiat la 330 de puncte. Irlanda şi Spania se află îmediat în urma Portugaliei, cu un CDS de aproximativ 270 de puncte.

Doar un reprezentant din Asia

Pe poziţia a treia în top 10 se află Argentina, cu CDS de 963 de puncte, în coborâre de pe poziţia a doua. Pakistan o urmează cu CDS de 719 puncte, iar pe locul al cincilea se găseşte Ucraina, cu 628,8 puncte. Dubai ocupă cea de-a şasea poziţie, cu un CDS de 493,2 puncte, iar în faţa României se mai află Irak, cu 476,5 puncte de bază.

Interesantă pentru evoluţia economiei noastre este situaţia de anul trecut, când România a avut inclusiv un CDS de peste 750 de puncte. Ratingul s-a îmbunătăţit semnificativ în primele trei luni ale acestui an, pe fondul semnelor pozitive din restul Europei, însă evoluţia ulterioară, realizată pe fondul crizei din Grecia şi al pro­ble­melor din zona euro, ne-au readus între economiile cele mai riscante de pe glob.

În afară de Bulgaria, în top se mai află Lituania, cu 379,5 puncte, aferente locului al nouălea. Statele care au părăsit primele zece poziţii ca urmare a intrării României şi Bulgariei sunt Islanda (333,4 puncte) şi Egipt (216,6 puncte). Criza care a lovit puternic Europa în ultimele luni a făcut ca top 10 să fie dominat de statele din sudul şi estul continentului, în timp ce America de Sud mai are două reprezentante, Orientul Mijlociu – două şi Asia – doar una.

Europa domină şi topul siguranţei

Cea mai sigură ţară din lume a rămas neschimbată, respectiv Norvegia, cu un CDS de 26,7 puncte, urmată de Finlanda, cu 35,5 puncte. Statele Unite ale Americii au revenit cel mai bine în acest top şi ajung pe poziţia a treia a celor mai sigure economii, cu un punctaj CDS de 40, în urcare cu şapte locuri. Danemarca este următoarea, cu 43,2 puncte, urmată de Suedia, cu 43,7 puncte, şi Germania, cu 46,3 puncte. Elveţia continuă clasamentul, cu 48,4 puncte, urmată de Olanda, cu 52,4 puncte, de Hong Kong, cu 56,6 puncte, şi de Australia, cu 59,8 puncte. Se poate observa că Europa domină şi la capitolul celor mai sigure economii, nu mai puţin de şapte state de pe bătrânul continent aflându-se printre ocupantele primelor zece poziţii.

Investitorii se uită la indicatorii macro

O veste ceva mai bună pentru regiunea ECE vine de la analiştii Erste Group, care consideră, în ultimul raport asupra economiilor din zonă, că deşi există în continuare un risc de declin, o revenire a recesiunii este foarte puţin probabilă. „Pieţele încep să facă o diferenţiere, după o perioadă în care ţările ECE au fost lovite din plin de comparaţiile exagerate cu ţările PIIGS, caracterizate de un grad ridicat de îndatorare“, spune Henning Esskuchen, Codirector Cercetare Capital ECE din Erste Group. Practic, statele din ECE se află într-o situaţie ceva mai confortabilă datorită nivelului redus de îndatorare. Cu toate acestea, economiile din zonă sunt văzute diferit, în funcţie de situaţia internă.

În timp ce Austria este în prezent la neutru spre subevaluare, iar Polonia, la neutru, România are mai multe probleme din cauza întârzierii  măsurilor de austeritate, cu impact direct asupra economiei, recesiunea urmând să continue şi în 2010.

De altfel, România şi celelalte state din sud-estul continentului (Bulgaria, Croaţia şi Serbia – grupate astfel datorită numărului redus de companii listate la bursă) vor ieşi ultimele din recesiune. Pieţele de capital din SEE sunt văzute tot ca neutre spre subevaluate, însă principalul criteriu pentru investitori rămâne cel al indicatorilor macro.

Pieţele încep să facă o diferenţiere, după o perioadă în care ţările ECE au fost lovite din plin de comparaţiile exagerate cu ţările PIIGS.
Henning Esskuchen, Codirector Cercetare Capital ECE din Erste Group

412,8 puncte este nivelul cu care a încheiat al doilea trimestru economia României în ceea ce priveşte riscul de nerambursare a creditelor (CDS)

219-54102-capital_24.jpg