al acestui an, consumul final total a inregistrat o crestere cu 8,1%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar consumul final efectiv al gospodariilor populatiei, cu 8,4%. Impulsionarea consumului a fost generata de cresterea salariilor, majorarea din primele trei luni fiind de 22% fata de perioada corespunzatoare din anul precedent. La cresterea spectaculoasa de 22% a veniturilor populatiei au contribuit, pe langa majorarile de salarii (cresterea salariului minim pe economie, incepand cu 1 ianuarie 2004, si a salariului mediu brut), si acordarea a doua prime: al 13-lea salariu, care este platit de foarte multi angajatori in luna ianuarie, si prima de Pasti, care a fost data in acest an la sfarsitul lunii martie. Daca luam in considerare cresterea productivitatii muncii, care a fost in aceste conditii de numai 13,5%, rezulta o majorare a salariilor mai mare decat s-ar fi justificat din productivitate. Este adevarat ca o contributie in acest domeniu a avut-o cresterea salariilor personalului din administratia publica, unde nu se tine cont neaparat de productivitate.Cheltuielile efectuate de populatie pentru achizitionarea de produse de folosinta indelungata sau de autoturisme s-au reflectat in dinamica vanzarilor cu amanuntul. Comertul de marfuri a inregistrat o crestere substantiala, de 16%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Vanzarile de carburanti au crescut cu o valoare asemanatoare, de 16,6 %. Aceste cresteri ale vanzarilor cu amanuntul au adus ponderea comertului la 50% din totalul serviciilor pentru populatie. Dintre toate categoriile de servicii destinate populatiei, cea mai buna dinamica s-a inregistrat la capitolul jocuri de noroc. Sumele jucate la diversele loterii si case de pariuri sportive au urcat cu 200%, comparativ cu trimestrul intai din 2003. Pe ansamblu, serviciile de piata prestate populatiei au crescut cu 28% in perioada analizata.Din punctul de vedere al crearii produsului intern brut, cea mai mare contributie o au industria si constructiile, ramuri care au un aport de 35,8% la formarea acestuia. Marirea volumului de activitate si implicit a valorii adaugate a fost de 6,6% in industrie si 7,2% in constructii. Cea mai mare crestere s-a inregistrat la productia bunurilor intermediare, care a avansat cu 13,8% comparativ cu perioada similara din 2003. Aceasta evolutie se reflecta in consumul de energie electrica. In primele trei luni din acest an s-a consumat cu 2,4% mai mult decat anul trecut. Aproape toata majorarea provine din sectorul economic, care a consumat cu circa 5% mai multa energie electrica, populatia diminuandu-si cota cu 1,2%. Din datele furnizate pana in prezent, nu se poate spune cu cat la suta au crescut si stocurile, acestea fiind contabilizate la capitolul productie industriala. Majorarea puternica din domeniul industriei bunurilor intermediare in lunile februarie si martie, cu 20%, respectiv 13,8%, poate fi un indicator al unor stocuri mai mari la productia industriala.si la capitolul comertului exterior, statistica prezinta valori imbunatatite fata de perioada anterioara. Exporturile au crescut cu 10,2% in perioada analizata, in timp ce importurile s-au majorat cu 12,4%. Desi balanta se pastreaza deficitara, cresterea importurilor este mai lenta decat anul trecut. Cu toate acestea, trebuie tinut cont ca volumul importurilor se majoreaza in semestrul al doilea, varful fiind inregistrat in ultima perioada a anului.Ponderea redusa a agriculturii la formarea PIB in primul trimestru este considerata normala. Practic, aici conteaza mai mult sectorul zootehnic, ponderea cea mai mare fiind in trimestrul al treilea. Conditiile meteo favorabile pot conduce in urmatoarele luni la o crestere a PIB ca urmare a aportului agriculturii, care a avut performante slabe in anii trecuti.
Am cumparat de ne-a sarit PIB-ul in primul trimestru
10 iunie 2004, 12:00
Ultima modificare în 10 iunie 2004, 15:00
al acestui an, consumul final total a inregistrat o crestere cu 8,1%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar consumul final efectiv al gospodariilor populatiei, cu 8,4%. Impulsionarea consumului a fost generata de cresterea salariilor, majorarea din primele trei luni fiind de 22% fata de perioada corespunzatoare din anul precedent. La cresterea spectaculoasa de 22% a veniturilor populatiei au contribuit, pe langa majorarile de salarii (cresterea salariului minim pe economie, incepan
Etichete: arhiva,
perioada
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook