Echevarría a murit pe 4 ianuarie, a anunțat Academia Mexicană de Arte și Științe Cinematografice.

Nu au fost dezvăluite informații privind cauzele morții sale, scrie Hollywoodreporter.

Emilio Echevarría a jucat în producția ”Babel”, nominalizat în 2006 la Oscar pentru cel mai bun film străin

De trei ori nominalizat la premiul Ariel, Echevarría a apărut în alte două filme clasice recente ale cinematografiei mexicane: ”Y tu mamá también” (2001), producția regizată și co-scrisă de Alfonso Cuarón și celebrul ”Babel”, regizat de Iñárritu (2006), nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor.

Echevarría a avut și rolul enigmaticului agent britanic Raoul în filmul ”James Bond Die Another Day” (2002), și în rolul președintelui mexican Antonio López de Santa Anna în ”The Alamo”, regizat de John Lee Hancock ( 2004).

În drama psihologică ”Amores Perros” (2000), care a marcat debutul regizoral al lui Iñárritu, Echevarría s-a remarcat în rolul lui El Chivo, un om fără adăpost, înainte ca personajul să se dezvăluie ca fost luptător de gherilă, devenit asasin.

A lucrat la pentru Televisa, înainte de a începe să joace teatru

Născut în Mexico City la 3 iulie 1944, Emilio Echevarría a studiat contabilitatea la Universitatea Națională Autonomă din Mexic și a lucrat pentru Televisa, înainte de a începe o carieră de actor în teatru.

„Într-o zi, când aveam 31 de ani, am primit un telefon de la o prietenă care mă invita să joc într-o piesă. Ea știa că nu sunt actor”, și-a amintit el într-un interviu acordat unei publicații americane, în 2008.

„I-am spus că am lucrat toată ziua la birou. Mi-a spus că repetițiile și spectacolele se țin noaptea. N-am acceptat invitația. Dar, de la prima repetiție, când am urcat pe scenă, am știut că aceasta era chemarea mea și cea mai frumoasă muncă pe care o puteam face”, a povestit el.

Cariera sa a luat avânt în doar câțiva ani, așa că a fost distribuit în rolul lui Venustiano Carranza, președinte în timpul Revoluției Mexicane, în miniseria istorică realizată de Televisa, ”El Encanto del Águila” din 2011.

A fost „un actor extraordinar și un om foarte bun”

De asemenea, a jucat în serialul ”Ignacio Rivera”, alături de actorul Rodrigo de Gael García Bernal, între 2015-2016. Cei doi actori au lucrat împreună și în ”Amores Perros”, ”Y tu mamá también” și ”Babel”.

Echevarría a primit trei nominalizări la premiul Ariel (versiunea mexicană a Oscarurilor) pentru rolurile interpretate în ”Dying in the Gulf ”(1990), ”A Monster With a Thousand Heads” (2016) și ”The Chosen” (2018).

Pe X, scenaristul Amores Perros Guillermo Arriaga a scris despre Echevarría că a fost „un actor extraordinar și un om foarte bun. Un prieten drag. Am avut privilegiul de a colabora cu el la mai multe producții. A fost un om grozav.”