Am mai pierdut o stea: Cu inima grea, vă anunțăm că Bruce a murit aseară

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în lumea muzicii. Membrul unei trupe celebre a murit după o lungă suferință. Solistul trupei rock scoțiene Runrig, Bruce Guthro, a murit, zilele trecute, la vârsta de 62 de ani.

Cântărețul și compozitorul canadian s-a alăturat celebrei trupe rock în anul 1998 și a rămas aici până la ultimele spectacole, care au avut loc în 2018. Guthro a murit după ce a pierdut lupta de ani de zile cu cancerul, informează BBC.

Trupa Runrig s-a bucurat de succes în topurile din Marea Britanie, în anii 1990, iar în 2018  au ținut ultimele spectacole.

SURSA FOTO: mirror.co.uk

Doliu în lumea muzicii! Nu vom mai auzi niciodată această voce minunată cântând live

Prietenul și fostul său coleg de trupă, acum politician, Pete Wishart, a spus că a fost un cântăreț, un muzician și un compozitor excepțional. „Cu inima grea și cu o tristețe profundă vă anunțăm că Bruce a murit aseară, după ce a pierdut o lungă luptă pe care a dus-o în ultimii ani cu cancerul.

„Cei din trupa Runrig deplâng dispariția unui prieten drag și a unui muzician atât de special”, a scris acesta pe o rețea de socializare. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă acum spre familia sa, a continuat el.

„Am pierdut un prieten foarte bun, dar și mai trist este că nu vom mai putea auzi niciodată această voce minunată cântând live”, a declarat el ulterior pentru BBC News.

Bruce Guthro a fost forțat să anuleze toate spectacolele live

Într-o postare pe rețelele de socializare, la începutul lunii iulie, Guthro a spus că are probleme grave de sănătate de câțiva ani și a fost forțat să anuleze toate spectacolele live.

Guthro era din Nova Scotia, Canada. Cariera sa muzicala a fost premiată timp de peste 40 de ani și a inclus numeroase apariții ca artist solo. S-a alăturat trupei Runrig după ce Donnie Munro a părăsit trupa.

Melodiile trupei Runrig erau cântate în limba galică, pe cale de dispariție

Wishart a spus că membrii trupei au renunțat să mai caute un solist după ce l-au auzit cântând pe Guthro.

”Bruce a venit în ziua în care Scoția juca cu Brazilia la Cupa Mondială din 1998 și cu un ochi eram pe meciul pe fotbal, cu un ochi pe Bruce. Când Bruce a început să cânte, am rămas cu toții mască”, povestea el.

Artistul scoțian Duncan Chisholm a spus că îl cunoștea pe Guthro de mai bine de 25 de ani, descriindu-l drept ”un artist incredibil de talentat”.

Cântăreața Julie Fowlis a comentat: „A fost un imens privilegiu pentru mine să cânt cu el pe scenă și în culise de-a lungul anilor.” Melodiile lui Runrig, majoritatea cântate în limba galică, s-au întins pe mai mult de patru decenii. Trupa are o mulțime de fani în Scoția și în restul Europei.

Trupa s-a bucurat de succes în topurile din Marea Britanie, în anii 1990, iar în 2018  au ținut ultimele spectacole, concertul de două zile The Last Dance – Farewell din Stirling. Format în insula Skye în 1973, grupul este renumit pentru cântecele în limba gaelică scoțiană.