Oricare ar fi fost rezultatul luptei politice din interiorul PSD, din punctul de vedere al economiei nu este nimic altceva decât un joc cu sumă nulă, adică suma câștigurilor este zero. Economia românească nu are nimic de câștigat, ba din contră, pierde.
Nu știu dacă cei care s-au angajat în această luptă au făcut-o din orgolii și interese personale sau pe baza unui scenariu supersofisticat creat în țară sau în străinătate, dar atât invingătorii cât și învinșii devin, măcar moral, responsabili de subminarea devoltării economice a acestei țări. Răul pe care îl fac economiei este nu numai imediat ci și cu importante consecințe negative pe termen lung.
Nu este un secret faptul că orice eveniment cu efect de destabilizare politică aduce prejudicii economiei dar în acest caz, atenționez asupra gravității ieșite din comun al acestor prejudicii. Explicația rezidă în condițiile speciale, aproape unice postbelic, pe care actuala perioadă ( 2016-2018) le impune mediului geoeconomic. Evident, vrem sau nu vrem, aceste condiții vizează și economia românească determinând atât sensul cât și ritmul de dezvoltare a acesteia.
Anul 2017 este ” punctul central ” al perioadei mai sus citate, în sensul importanței sale hotărâtoare atât în ” absorbirea” ultimilor reziduri ale crizei cât și în pregătirea elementelor de începere a tranziției spre un nou stadiu al revoluției industriale cu implicații asupra modelului economiei globale. Anul 2017 consolidează atributele de ” răscruce” ale perioadei în ceea ce privește orientarea direcțiilor de dezvoltare ca urmare a unor evenimente și politici economice nemaiîntâlnite după 1990 (schimbarea orientării economiei chineze de la export spre consumul intern; creșterea mai rapidă a schimburilor economice extracomunuitare față de cele intracomunitare; apariția comunității economice euro-asiatice; renunțarea la tratatul de liber schimb între UE șu SUA; criza acordului de la Paris privind încălzirea globală; efectele valului migrator; Europa cu mai multe viteze, etc.)
Pentru economia românească, anul 2017 a căpătat o importanță deosebită nu numai datorită influențelor geoeconomice ci și datorită suprapunerii sale pe un nou ciclu electoral ce a condus la schimbarea radicală a tipului de guvernare, de la cel tehnocrat la cel politic, avantajat de formarea unei puternice majorități parlamentare și de existența unui program de guvernare bine primit de către populație.
Sarcinile ( obligativitățile) pe care România le avea de îndeplinit în condițiile anului 2017, vizau , după părerea mea, realizarea și consolidarea unor elemente necesare începerii proceselor de reconstruire a structurii economiei și de reconsiderare a locului economiei noastre pe scara internațională a competitivității într-o economie globaliztă la nivel european și mondial.
Se cere o lămurire : de ce doar începerea procesului ?
Consider că sarcinile mai sus citate au nevoie de un timp mai lung decât un ciclu electoral pentru a fi realizate, ceea ce ar presupune existența unui consens politic interpartinic pe termen lung. În absența acestui consens, nu putem discuta decât de începerea procesului și nu de finalizarea sa. Reconstrucția structurală este necesară pentru a impulsiona dezvoltarea ramurilor creatoare de valoare adăugată mare, ceea ce presupune trecerea de la stadiul manufacturier în care ne aflăm la cel de dezvoltare-cercetare.
Evoluțiile geoeconomice sunt cele care ” ne grăbesc”, ceea ce mă determină să cred că 2017 este ultima șansă de a recupera decalajele pe care le avem. Evoluția factorilor externi este extrem de rapidă iar noi nu suntem pregătiți pentru a preîntâmpina efectele negative ale acesteia. Dacă ritmul nostru de reacție nu este serios accelerat, perioada de după 2017 nu ne va mai oferi condiții de sustenabilitate a efortului pe care l-am face.
Subliniez și dau o importanță deosebită noțiunii de ” începere” deoarece consider că suntem într-o periculoasă situație de ” stagnare” conceptuală caracterizată prin lipsa de inovație și dorință de schimbare a politicii economice românești din ultimii ani. În cel mai bun caz, s-a practicat o politică de așa zisă ” reparare” sau de ”îmbunătățire” care a pus un discutabil principiu al stabilității înaintea celui de schimbare și reformare.
Ce am așteptat să se facă în 2017, prin prisma obiectivelor de dezvoltare și modernizare a economiei afișate în programul de guvernare PSD-ALDE, cu speranța că vom asista la necesara începere a acțiunii de ratrapare a decalajelor ?
Menționez următoarele direcții principale de acțiune care ar fi reprezentat bazele conceptuale și metodologice ale unei politici pe termen lung ( cel puțin două cicluri electorale) de reducere a decalajelor și de pregătire pentru acomodarea economiei românești la mutațiile intervenite în plan geoeconmic :
Începerea procesului de ranversare progresivă a importanței motoarelor de creștere economică prin reducerea importanței cosumului în favoarea creșterii importanței producției materiale ( investiții );
Începerea lucrărilor de elaborare a unui nou cod fiscal pe principiul ”export oriented economy”;
Începerea procesului de atragere și implicare mai mare a capitalului privat românesc sau străin în realizarea unor proiecte mari, de interes național ,prin proceduri de parteneriat public-privat;
Începerea procesului de reorientare a politicii de utilizare a resurselor naturale prin reducerea exportului de materii prime ( cereale, lemn,etc) și extinderea liniilor pe orizontală și verticală de prelucrare superioră a acestora;
Începerea lucrărilor de elaborare a unei strategii de reducere a decalajelor de dezvoltare între zonele și regiunile țării.
Primele șase luni ale guvernării Sorin Grindeanu nu s-au caracterizat printr-un efort vizibil în direcția începerii procesului de reorientare a dezvoltării economice. Unele măsuri timide și incomplete de stimulare a sectorului producției materiale și a climatului antreprenorial au fost acoperite de zgomotul asurzitor al mașinăriei legii salarizării unitare deși nici funcționarea ei nu a fost eficientă.
Criza internă a coaliției de guvernare încheiată prin demiterea guvernului Grindeanu este , după părerea mea, un fapt de maximă gravitate deoarece anihilează una din rarele șanse pe care România le-a avut după 1990 de a face un enorm salt înainte datorită conjuncției extrem de favorabilă a factorilor externi. O astfel de șansă am mai avut-o în 2007 când am devenit membri UE datorită conjuncturii politice externe chiar dacă intern nu eram pregătiți pentru aderare.
Așa după cum arătam mai sus, anul 2017 fiind un an de răscruce în plan geoeconomic, reprezintă oportunitataea perfectă pentru declanșarea unor reforme sau reorientări structurale datorită faptului că procesul de reașezare a unor raporturi de forțe pe plan extern, schimbările radicale de politici comunitare ( Brexit), ca și reafirmarea pozitivă a unor alianțe strategice permit guvernelor o mai mare posibilitate de manevră în condițiile unui mediu aflat în mișcare și al unor reguli devenite dacă nu inoperante temporar măcar posibil de discutat sau renegociat.
Desigur, acest climat permisiv nu este veșnic. Valorificare lui în interesul României ar fi trebuit să fie rapidă și credibilă atât intern cât și extern. Pentru economia românească, condițiile de reformare și reorientare în direcția noii paradigme geoeconomice erau extrem de favorabile pe parcursul anului 2017.
Anii următori nu vor mai fi la fel de favorabili deoarce conjunctura internațională nu se va mai carateriza prin procesul de reașezare ci prin cel de consolidare a reașezărilor ceea ce va reduce considerabil spațiul de manevră la nivel național. Consolidarea reașezării va prinde România în postura și locul pe care îl are actualmente în context european și global. În mare parte ( optimist vorbind) șansa schimbării în bine a acestui loc este pierdută. Structura economiei va fi extrem de dificil schimbată în sensul ocupării unui loc mai bun pe piața concurențională internațională, ne vom păstra locul de piață de desfacere, nu vom mai putea modifica politca resurselor naturale și a redevențelor, etc, etc deoarece consolidarea noilor raporturi de forțe ne va bloca și vom fi cantonați pe termen lung în zona subdezvoltării la standardele europene.
Criza guvernamentală a văduvit România anului 2017 de doi factori de avantaj comparativ : timpul și credibilitatea .
Orice mișcare politică ar interveni, de la un nou guvern PSD-ALDE până la posibilitatea unor alegeri anticipate, timpul care a mai rămas până la sfârșitul anului este insuficienut pentru politici de reformare și reorientare economică.
Credibilitatea, atât intern cât mai ales extern este puternic afectată după absurdul moțiunii de cenzură PSD contra PSD, existând semne de întrebare asupra capacității clasei politice de a guverna în interes public și nu personal.
Desigur, daunele crizei guvernamentale pot fi evidențiate și prin dinamica cursului leu-euro ca și prin efectele blocării activității ministeriale dar am considerat că este mai important să insist pe daunele de natură fundamerntală datorate ratării unor oportunități de progres și modernizare oferite de specificitatea unui moment cu totul deosebit al actualei situații geoeconomice și geopolitice.