Citroen C-Zero arată din exterior ca oricare altă maşină, însă lucrurile se schimbă total atunci când te afli la volan. După ce bagi cheia în contact şi o răsusceşti te aştepţi să auzi un zgomot de motor, pentru că uiţi că te afli într-o maşină 100% electrică. Ei bine, acest lucru nu se întâmplă, însă eşti avertizat de un semnal acustic şi de apariţia unui semnalul luminos “READY”. Singurul lucru pe care trebuie să îl mai faci este să pui schimbătorul de viteze în poziţia drive.
Până la 40 de km/h nici nu simţi că te afli într-o maşină, însă cu cât viteza creşte se fac auzite anvelopele, iar la 80 de km/h se aude şi vântul, asta în caz că nu este pornit radioul. Citroen C-Zero este o maşină de oraş, însă francezii afirmă că aceasta se descurcă cu uşurinţă la drum lung. În Franţa, 70% din călătoriile cu maşina efectuate în week-end sunt pe distanţe mai mici de 30 km şi 95% sub 80 km.
Cost de utilizare: 1,50 de euro/ 100 km
Citroen C-Zero are o viteză maximă de 130 km/h, o accelerare de la 0 la 100 km în 15,9 secunde şi de la 60 la 90 km/h în 3,9 secunde. Autonomia lui C-Zero a fost omologată la 150 km. Proprietarii îşi pot conecta cablul de alimentare la priza de 220V. O încărcare completă necesită 6 ore cu o sursă de curent de 16A (în Franţa), şapte ore pentru cele de 13 A (UK) şi nouă ore pentru cele de 10A (Suedia).
Folosind o staţie externă, o sesiune de încărcare de 80% necesită doar 30 de minute. Bateriile sunt proiectate pentru a trece prin 1.500 de cicluri de încărcare-descărcare. Costul de utilizare este 1,50 de euro/ 100 km.
C-Zero este un pus în mişcare de un motor care dezvoltă 47 kW sau 64 CP. Cuplul maxim de 180 Nm este disponibil de la 0 la 2.000 rpm. Motorul este alimentat printr-un sistem de ultimă generaţie cu o baterie lithium-ion montată în centrul vehiculului. Aceasta cuprinde 88 de celule 50 – Ah pentru o energie la bord de 16 kWh iar puterea este de 330 V.
Automobilul a fost dezvoltat pentru a permite două stiluri de condus
Până la jumătatea distanţei de apăsare a pedalei de acceleraţie, setările selectate permit conducatorului auto să-şi facă drum prin trafic în mod normal, cu accent pe un consum redus şi economic. După jumătatea distanţei parcursă de pedala de acceleraţie, C-Zero îşi utilizează întreaga putere şi cuplul pentru manevre imediate şi un condus mai dinamic.
Maşina îşi recuperează energia în timpul decelerarii şi frânării pentru a încărca bateria. Cantitatea energiei recuperate depinde, printre altele, de viteza vehiculului şi de forţa exercitată asupra pedalei de frână. Chiar dacă frâna nu este folosită, atâta timp cât pedala de acceleraţie nu este apăsată, baterie se încarcă. Acest sistem are mai multe avantaje. Furnizează frâna de motor, care, prin forţa aleasă – notabila însă nu excesiva pentru şofer – permite decelerarea naturală atunci când ne apropiem de semafor sau de curbe. De asemenea, reduce uzura componentelor sistemului de frânare.
C-Zero păstrează toate elementele de siguranţă, confort şi caracteristici la bord pentru un vehicul din segmentul său fiind dotat cu ESP, şase airbaguri, aer condiţionat şi are un portbagaj de 166 litri.
Citroen C-Zero poate fi comandat în ţara noastră la un preţ de 36.642 de euro (TVA inclus).