Amânarea Jocurilor Olimpice a generat costuri suplimentare imense! Când vor fi organizate după ce Japonia a ales să le plătească

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anunţat luni că Japonia va plăti costurile suplimentare generate de amânarea cu un an a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus, informează agenţia dpa.

„Prim-ministrul japonez Shinzo Abe a fost de acord ca Japonia să continue să acopere costurile pe care le-ar fi suportat în condiţiile acordului existent pentru 2020”, a precizat CIO, într-un format cu întrebări şi răspunsuri pe site-ul său oficial, potrivit agerpres.ro

Pe 24 martie, CIO şi Japonia au convenit amânarea JO de vară de la Tokyo până în 2021, ca urmare a pandemiei de Covid-19, iar oficialii şi experţii japonezi au afirmat că această amânare ar putea costa între 3 şi 6 miliarde de dolari, sau chiar mai mult.

Costuri suplimentare de câteva sute de milioane de dolari

„CIO va continua să fie responsabil pentru partea sa din costuri. Pentru CIO, este deja clar că asta înseamnă costuri suplimentare de câteva sute de milioane de dolari”, a adăugat forul olimpic mondial.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Yoshihide Suga, a declarat în cursul unei conferinţe de presă că nu a existat niciun acord între CIO şi Japonia cu privire la costurile amânării Jocurilor.

În cursul discuţiei telefonice recente pe care guvernatorul Tokyo, Yuriko Koike, a avut-o cu şeful comisiei de coordonare a CIO, John Coates, cei doi nu au vorbit despre partea Japoniei pentru acoperirea costurilor amânării, a afirmat oficialul nipon, citat de agenţia Kyodo.

La sfârşitul lunii martie, doamna Koike declarase că va cere Comitetului Internaţional Olimpic să împartă costurile generate de amânarea competiţiei.

Ceremonia de deschidere urmează să aibă loc pe 31 iulie 2021

Conform noului program al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, ceremonia de deschidere urmează să aibă loc pe 31 iulie 2021, iar cea de închidere pe 8 august, în timp ce Jocurile Paralimpice se vor desfăşura între 24 august şi 5 septembrie.

CIO s-a referit şi la o posibilă amânare suplimentară, până în 2022, a Jocurilor Olimpice afirmând: „Partenerii noştri japonezi şi premierul ne-au arătat foarte clar că Japonia nu va putea să administreze o amânare dincolo de vara viitoare”. Amânarea reprezintă o sarcină „uriaşă” atât pentru organizatorii JO de la Tokyo, cât şi pentru întreaga Japoniei, adaugă CIO.

„Amânarea va implica restricţii şi compromisuri din partea tuturor celor implicaţi. Nu există un model de amânare, însă CIO este încrezător că toate părţile complexe se vor uni şi vor oferi Jocuri minunate”, a conchis Comitetul Internaţional Olimpic.