Declic este unul dintre cele mai active ONG-uri, ultima eveniment organizat de acesta fiind tocmai protestul din 19 mai, de la București, care și-a propus motivarea oamenilor să iasă la vot.

De pe site-ul official al organizației aflăm că „Declic este o comunitate independentă, care aplică pentru granturi la fundații. Declic își are originea într-un proiect din 2015, finanțat prin Fondul ONG în România, creat prin contribuția Islandei, Liechtenstein-ului și a Norvegiei. De la înființare, Declic a primit fonduri nerambursabile de la organizații-soră precum 38Degrees (Anglia), Campact (Germania) sau de la rețeaua internațională OPEN”.

Potrivit Bugetul.ro, operatorul Fondului ONG în România este Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, împreună cu partenerii săi Fundația pentru Parteneriat și Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, în vreme ce reprezentantul legal este asociația Efectul Fluture.

Asociația își descrie misiunea drept una de „ informare, educare și conștientizare a publicului larg asupra problemelor de mediu din România și din întreaga lume”, misiune care „a fost completată în anul 2013 prin noi direcții de acțiune. Acestea se încadrează în principal în contribuții menite să solidifice poziția societății civile în raport cu autoritățile și factorii de decizie, prin sprijinirea organizațiilor și grupurilor de inițiativă active și militante în domeniul protecției mediului, drepturilor omului, justiției sociale și a combaterii discriminării. ”

În campaniile în care se implică, Asociația Efectul Fluture își pune la dispoziție expertiza de comunicare, training, lobby și advocacy pentru consolidarea capacității organizațiilor societății civile de a urmări dreptatea socială.

Printre finanțatorii proiectelor derulate de asociație se numără Fondul pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

„Fondul pentru Inovare Civică a fost încă de la început susținut exclusiv de donatori privați, precum Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe sau donatori din România reprezentați în special de sectorul de afaceri prin companii responsabile social ca OMV PETROM și Raiffeisen Bank.

Începând cu 2015, programul se va derula în parteneriat cu Romanian-American Foundation, care se alătură FDSC într-un efort de a încuraja comunitățile să își contureze propriile modele de dezvoltare și implicare civică. Programul se va adresa în anii următori cu precădere organizațiilor mici, care lucrează la firul ierbii, și al căror buget nu depășește 60.000 $/an.”

Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe are ca fondatori, un grup de fundații americane private, precum:

Atlantic Philanthropies

Charles Stewart Mott Foundation

Ford Foundation

German Marshall Fund of the United States

Open Society Institute (n.r. – Fundația deținută de George Soros)

Rockefeller Brothers Fund