Amazon valorează 2.000 de miliarde de dolari. Este a cincea companie din SUA care atinge pragul

Amazon

SURSA FOTO: Dreamstime

Amazon a atins şi trecut de o valoare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari americani pentru prima dată miercuri, 26 iunie 2024, devenind astfel a cincea companie din SUA care a depăşit acest nivel.

Amazon a atins o valoare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari

Amazon a atins o valoare de piaţă de 2.000 de miliarde de dolari americani pentru prima dată miercuri, 26 iunie 2024. Acţiunile Amazon au crescut cu 3,4%, ajungând până la 192,70 de dolari americani, oferindu-i companiei americane o valoare de piaţă de peste 2.000 de miliarde de dolari americani.

Astfel, Amazon a devenit a cincea companie din SUA după valoarea de piață, după Microsoft, Apple, Nvidia şi Alphabet (compania-mamă a Google). Acţiunile Amazon au fost incluse în indicele Dow Jones Industrial Average în februarie 2024. Până acum, au urcat cu peste 26%.

În acest an, indicii bursieri americani au înregistrat câştiguri mari datorită optimismului legat de inteligenţa artificială, rezistenţa economiei americane şi potenţiala relaxare a ratelor dobânzilor de către Rezerva Federală. Indicii de pe Wall Street se tranzacţionează aproape de niveluri record, în mare parte fiind alimentaţi de acţiuni cu megacapitalizare, ale căror fluxuri de numerar viitoare vor beneficia de rate mai mici ale dobânzilor.

Amazon investește continuu în inteligența artificială

Amazon Web Services este cel mai mare furnizor de servicii cloud din întreaga lume. Creşterea unităţii sale a revenit datorită adoptării tehnologiilor AI. Compania americană a investit și în startup-ul AI Anthropic şi în firma de robotică Figure deoarece caută să valorifice boom-ul inteligenței artificiale.

În plus, la finalul anului 2023, a dezvăluit o nouă generaţie de cipuri personalizate utilizate în centrele de date, ce vizează aplicaţii pentru formarea de învăţare automată şi inteligenţa artificială generativă.

Amazon, cel mai valoros brand de retail

Potrivit Kantar BrandZ, Amazon își păstrează poziția de cel mai valoros brand de retail la nivel mondial, cu o creștere a valorii mărcii de 6%. Inovarea în accesibilitatea produselor și atenția sporită la stabilirea prețurilor în funcție de schimbările comportamentelor consumatorilor au asigurat rezultate remarcabile pentru Lowe’s, Aldi, TJ Maxx, precum și pentru giganții regionali de comerț electronic Pinduoduo și Mercado Libre.

AICI aveți lista celor mai valoroase branduri din întrega lume, povești de succes din cele 13 clasamentele la nivel de categorie: băuturi alcoolice (Corona), îmbrăcăminte (Nike), produse de lux (Louis Vuitton), media și divertisment (Netflix), retail (Amazon). Informațiile sunt preluate din „Kantar BrandZ Most Valuable Global Brands Report 2024”.