Ambasada SUA cooperează cu CCIR pentru întărirea legăturilor comerciale România-SUA

Mihai Daraban, Jessup Taylor

SURSA FOTO: CCIR

Întâlnire extrem de importantă între preşedintele CCIR şi Jessup Taylor, consilierul economic al Ambasadei SUA la Bucureşti. Iată ce mesaj a fost transmis după discuţiile dintre cei doi oficiali

Preşedintele CCIR, Mihai Daraban: România și SUA sunt implicate în proiecte de anvergură

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl. Mihai Daraban, a avut, în data de 15 iulie a.c., o întrevedere oficială cu consilierul economic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, dl. Jessup Taylor, în scopul informării reciproce asupra proiectelor economice comune dintre cele două state.

„CCIR are o relație specială cu Ambasada SUA în România, dovadă stând atât acțiunile comune pe care le întreprindem de mai mulți ani, și aici mă refer la seminariile organizate în cooperare cu Biroul FBI și Camerele de Comerț județene pe teme precum anticorupție și securitate cibernetică, dar și la promovarea diferitelor programe ale SUA  pentru stimularea comerțului bilateral și a investițiilor, în rândul mediului de afaceri din România.

România și SUA sunt implicate în proiecte de anvergură, cum este cel din domeniul energiei nucleare, deosebit de important pentru creșterea securității energetice a României și a întregii regiuni.

Nu în ultimul rând, mai ales având în vedere situația geopolitică actuală, parteneriatul strategic a reușit să confere o altă dimensiune dezvoltării relațiilor comerciale bilaterale, oferind un grad înalt de siguranță atât pentru antreprenorii români, cât și pentru cei americani”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.

La rândul său, dl. Jessup Taylor, a apreciat în mod deosebit cooperarea dintre cele două organizații. A felicitat CCIR pentru celebrarea a 160 de ani de la înființarea primelor camere de comerț din România, perioadă ce coincide cu apariția altor instituții importante pentru dezvoltarea economică a țării noastre.

Totodată, consilierul economic al Ambasadei SUA în România a apreciat potențialul colaborării cu CCIR.