Volodimir Zelenski a mulțumit României pentru tot sprijinul acordat Ucrainei, de la declanșarea războiului

Printre principalele subiecte ale celor doi lideri se numără aducerea Rusiei în faţa justiţiei pentru crimele de război comise. De asemenea, au mai discutat și despre asigurarea unei păci durabile.

Volodimir Zelenski a subliniat importanţa faptului că România a oferit adăpost temporar cetăţenilor ucraineni care au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele ca urmare a războiului agresiv declanşat de Rusia.

Liderii au discutat despre paşii următori în asistenţa acordată de România Ucrainei pentru a contracara invazia rusă, inclusiv despre consolidarea politicii de sancţiuni internaţionale şi aducerea Rusiei în faţa justiţiei pentru crimele de război comise pe teritoriul ţării noastre”, se arată într-o postare pe Facebook a Ambasadei Ucrainei la Bucureşti.

„Părţile au subliniat importanţa creşterii sprijinului acordat Ucrainei pe drumul său către UE şi NATO”, iar semnarea de către cei doi şefi de stat a unei declaraţii de susţinere a integrării euro-atlantice a Ucrainei „a reprezentat o dovadă a acestei poziţii clare din partea României”, subliniază reprezentanţa diplomatică a Kievului.

„O atenţie deosebită a fost acordată punerii în aplicare a Formulei de pace propuse de preşedintele Ucrainei ca bază pentru asigurarea unei păci durabile şi juste pe continent şi pentru restabilirea ordinii mondiale”, menţionează Ambasada ucraineană.

Klaus Iohannis și președintele ucrainean au vorbit despre cooperarea în domeniile comerţului şi logisticii

De asemenea, în timpul convorbirilor pe care le-au avut, cei doi lideri au făcut un schimb de opinii cu privire la „chestiuni de actualitate ale cooperării bilaterale, în special în domeniile comerţului şi logisticii”, precum şi la cooperarea în sfera umanitară, a precizat reprezentanţa diplomatică a Kievului.

România face parte dintre cele cinci ţări vecine cu Ucraina care au obţinut de la Comisia Europeană interzicerea importurilor de cereale ucrainene, ca urmare a destabilizării pieţei interne.

În prezent, pe teritoriul României este permis doar tranzitul produselor ucrainene. Clauza de salvgardare a Comisiei Europene ar urma să expire la 5 iunie, dar foarte probabil ea va fi prelungită, spre nemulţumirea Ucrainei.

Pe de altă parte, o problemă în cooperarea bilaterală a apărut odată cu intenţia Ucrainei de a mări adâncimea canalului Bâstroe, o chestiune care se discută la nivelul Comisiei Europene.