Mesajul ambasadoarei SUA de Ziua Independenței Americii
Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a transmis un mesaj de solidaritate și apreciere în cadrul recepției dedicate Zilei Independenței Americii. În discursul său, ea a subliniat importanța relației strânse dintre americani și români, evidențiind valorile democratice comune care unesc cele două țări.
Oficialul a vorbit despre sprijinul și generozitatea românilor în contextul crizei umanitare din Ucraina. Ea a remarcat deschiderea cu care românii i-au primit pe refugiații ucraineni, oferindu-le adăpost, hrană și susținere.
„Sunt încântată să mă aflu din nou în București după 15 ani, pentru a participa la o nouă sărbătoare a Zilei Independenței alături de prietenii noștri români. Valorile democratice se află în inima parteneriatului nostru strategic, puternic și durabil. Aceste valori comune sunt motivul pentru care noi rămânem uniți împotriva atacurilor neprovocate și groaznice ale Rusiei împotriva Ucrainei.
Românii au primit cu brațele deschise, cu ceai și cozonac milioane de refugiați ucraineni. Guvernul român oferă un ajutor neprețuit, generozitatea dumneavoastră este emoționantă și nu va fi uitată”, a declarat oficialul american.
Schimburile comerciale s-au triplat în ultimii 15 ani
În discursul său, ambasadoarea a evidențiat importanța parteneriatului strategic dintre SUA și România în fața provocărilor regionale și globale. De asemenea, Kathleen Kavalec a remarcat și creșterea semnificativă a schimburilor comerciale dintre SUA și România din ultimii ani, care au ajuns la un nivel de 5 miliarde de dolari.
„Agresiunea Rusiei demonstrează limpede de ce parteneriatul nostru strategic tot mai puternic de 25 de ani este cu atât mai puternic pentru apărarea noastră.
Suntem recunoscători că România găzduiește 3.000 de militari americani pe flancul estic al NATO. Această prezență ne ajută să ne asigurăm că granițele României sunt securizate și putem dormi mai liniștiți.
Parteneriatul nostru este construit pe legături puternice care au continuat să se dezvolte. Schimburile comerciale s-au triplat în ultimii 15 ani, ajungând la 5 miliarde de dolari. Numărul firmelor americane au ajuns la aproape 1000. Suntem mândri că oferă peste 100.000 de locuri de muncă”, a mai declarat Kathleen Kavalec.
În încheiere, oficialul american a menționat cu mândrie faptul că limba română este a doua limbă vorbită în sucursalele Microsoft din întreaga lume, subliniind contribuția României în domeniul tehnologic.