Germania susține cu fermitate aderarea României la spațiul Schengen
Aderarea României la spațiul Schengen reprezintă interes atât pentru București, cât și pentru Berlin și Uniunea Europeană (EU). Germania susține în continuare „meritata aderare a Românei în spațiul Schengen.”
Ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Peer Gebauer, a reamintit, luni, că România a îndeplinit deja toate cerinţele tehnice pentru a face parte din spaţiul de liberă circulaţie europeană. Potrivit lui, România joacă în mod constant un rol constructiv şi se concentrează pe identificarea unor soluţii în calitate de stat membru al UE și al NATO.
El a mulțumit în mod deosebit Guvernului României pentru sprijinul acordat Ucrainei şi Republicii Moldova. El a mulțumit și pentru consolidarea Flancului Estic al NATO.
„Vă asigur că majoritatea covârşitoare a statelor UE susţin România şi Bulgaria în acest demers şi cu toţii vor face eforturi pentru a găsi o soluţie să faceţi parte din Schengen cât mai rapid posibil. România este pentru Germania un partener important şi de încredere.
Mulţumesc în mod deosebit Guvernului României şi poporului român pentru sprijinul acordat Ucrainei şi Republicii Moldova, precum şi consolidării Flancului Estic al NATO. În cadrul Uniunii Europene şi în calitate de aliat NATO, România joacă în mod constant un rol constructiv şi se concentrează pe identificarea unor soluţii şi nu a problemelor. Avem nevoie de mai mult astfel de spirit în Europa.
Recepţia marchează un prilej de profundă recunoştinţă. Reunificarea paşnică dintre Germania de Est şi Germania de Vest nu a fost ceva de la sine înţeles. Această şansă istorică a fost posibilă doar datorită acţiunilor curajoase împotriva regimului comunist ale oamenilor din fosta RDG şi din multe alte ţări est-europene, inclusiv România, care au demonstrat pentru libertate şi democraţie.
La fel de importantă a fost şi susţinerea acordată de partenerii noştri din Europa şi de Statele Unite – şi le mulţumim pentru aceasta”, a declarat, luni, ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, în cadrul unei conferințe de presă.
SURSA FOTO: Inquam Photos / George Călin
România are parte de vești bune, în lupta de aderare la spațiul Schengen
Un nou raport al Parlamentului European reprezintă o sursă de speranță în ceea ce privește aderarea țării noastre la spațiul Schengen. În prezent, se discută despre abandonarea cerinței de unanimitate în ceea ce privește luarea deciziilor semnificative și înlocuirea acesteia cu votul cu majoritate calificată. Astfel, dreptul de veto nu ar mai fi în vigoare. În acest context, Austria nu ar mai putea să ia decizii în numele majorității în cadrul Consiliului JAI.
Potrivit europarlamentarului Alin Mituța, un singur stat membru poate să decidă pentru toate 26 state membre în momentul de față. Astfel, mai mulți europarlamentari vor să schimbe regula și să introducă majoritate calificată. România trebuie să susțină modificarea tratatelor. Alin Mituța spune că țara noastră se situează în rândul statelor care nu vor o modificare a tratatelor, chiar dacă ne-ar avantaja.
„Pentru noi, cel mai de interes este această regulă a unanimității pe care noi încercăm să o schimbăm, inclusiv prin ceea ce propunem prin acest raport pe care îl propunem în Parlamentul European.
Vedem foarte clar problema aderării României la spațiul Schengen, un singur stat membru poate să decidă pentru toate 26 state membre. Noi încercăm să schimbăm această regulă și să avem majoritate calificată, în toate deciziile Uniunii Europene, astfel încât să fie luate de un grup de state care reprezintă majoritatea.
Mai important decât asta, este problema că noi nu avem încredere în instituțiile politice. Vedem clar că Parlamentul Național, Guvernul, etc. sunt la cote de încredere aproape de avarie. Este și vina politicienilor, dar este și vina sistemului democratic”, a declarat recent Alin Mituța pentru Antena 3.