Relaţia Republicii Moldova cu România nu este condiţionată de relaţiile bune sau rele cu Rusia, ci de felul în care noi privim viitorul şi apreciem valorile ce ne unesc, a declarat, luni, 2 ianuarie, ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la postul Vocea Basarabiei.
Relaţia Republicii Moldova cu România nu este condiţionată de relaţiile bune sau rele ale statului vecin cu Federaţia Rusă
„România este statul care va ajuta şi va fi alături de Republica Moldova în orice situaţie, necondiţionat.” a declarat diplomatul moldovean, subliniind că relaţia între Chișinău și București se află, la momentul de față, în ascensiune.
„Relaţia Republicii Moldova cu România nu este condiţionată de relaţiile noastre bune sau rele cu Federaţia Rusă.”, a conchis Ambasadorul Victor Chirilă, menţionând că cele două părţi privesc în acelaşi fel viitorul şi împărtăşesc valori comune.
„Am văzut pe parcursul anului trecut cât de importantă este România pentru noi. Dar nu doar pe parcursul anului trecut, inclusiv pe perioada pandemiei, România a fost alături de noi, chiar dacă contextul politic nu favoriza acest lucru, dialogul politic nu era la cel mai bun nivel, însă România a fost alături de noi şi ne-a oferit tot sprijinul pentru a face faţă pandemiei.” a precizat Victor Chirilă în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecţie” cu Valentina Ursu de la postul Vocea Basarabiei.
România a sprijinit Republica Moldova în tot acest timp
De asemenea, diplomatul moldovean a sugerat că „răspunsul Bucureştiului la nevoile Republicii Moldova a fost foarte prompt pe parcursul anului trecut, în special în ultimele luni, când criza energetică era destul de presantă.” În plus, „dialogul la nivel înalt, dialogul politic favorizează alte dimensiuni, (…) iar acest dialog politic la nivel înalt a creat acel cadru necesar pentru a ne mişca înainte pe multiple paliere.”, a conchis oficialul.
Referindu-se la dosarul transnistrean, Victor Chirilă a declarat pentru sursa citată că trebuie să se ţină cont de faptul că în regiune sunt aproape 300.000 de cetăţeni moldoveni şi obligaţiile faţă de ei sunt la fel ca cele faţă de cetăţenii care sunt pe malul drept al Nistrului. În acest context, a declarat el, trebuie asigurate condiţii de securitate, de bunăstare, indiferent pe care mal al Nistrului se găsesc cetăţenii moldoveni.„
„Am reuşit foarte bine pe parcursul anului trecut să menţinem pacea şi securitatea în Republica Moldova.”, a afirmat Ambasadorul Victor Chirilă.