Rusia răspunde la manevrele militare internaţionale din apropierea graniţelor sale şi din Marea Neagră, în care este implicată şi România!
“Manevrele din vecinătatea graniţelor noastre (…) sunt văzute de noi ca provocatoare”
Prin vocea ambasadorului Federaţiei Rusiei la Bucureşti, Valery Kuzmin, Moscova apreciază aceste manevre drept “provocatoare” şi subliniază că ele pun în pericol securitatea de la Marea Neagră.
“Manevrele din vecinătatea graniţelor noastre, cu participarea unor ţări occidentale importante, la sute, mii şi uneori la câteva zeci de mile de Marea Neagră, sunt văzute de noi ca provocatoare, că pun în pericol stabilitatea şi situaţia de securitate din Marea Neagră”, a declarat Valery Kuzmin, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ambasadorul rus a criticat şi modul în care a fost organizat exerciţiul Defender Europe 21, care a avut loc şi în România, afirmând că acesta “a fost împărţit într-o serie de exerciţii şi manevre mai mici, pentru a deveni invizibil pentru OSCE”.
UE şi NATO îşi doresc să ajungă cât mai repede la graniţele Rusiei, în caz de nevoie
Valery Kuzmin a atras atenţia că Uniunea Europeană şi NATO îşi doresc adaptarea infrastructurii din statele UE astfel încât militarii să poată ajunge cât mai repede la graniţele Rusiei.
“Vedem că una din marile dureri de cap ale Uniunii Europene este mobilitatea militară, anume adaptarea infrastructurii din ţările europene pentru ca forţele NATO să ajungă mai repede la graniţele Rusiei.
Suntem încurajaţi de asemenea activităţi şi obiective declarate în mod deschis. (…) Vedem toate aceste activităţi ca fiind provocatoare, destabilizatoare pentru situaţia strategică militară din Europa”, a mai declarat ambasadorul rus la Bucureşti, în conferinţa de presă susţinută online, potrivit realitatea.net.
“Sunt constant prezente la graniţele noastre şi fac exerciţii, fără să ascundă acest lucru”
Valery Kuzmin a declarat că forţele militare NATO se află permanent, prin rotaţie, aproape de graniţele Rusiei şi fac exerciţii de atac împotriva Rusiei, fără a încerca să ascundă asta în vreun fel.
“Vorbesc de prezenţa prin rotaţie, divizii ale unor ţări care sunt la mii de mile de graniţa cu Rusia, se rotesc, dar sunt permanent prezente în proximitatea graniţelor ruse. Ce contează pentru noi dacă este o prezenţă prin rotaţie sau nu?
Sunt constant prezente la graniţele noastre şi fac exerciţii, fără să ascundă acest lucru, fac exerciţii de atac împotriva Rusiei. Toate contra-măsurile noastre, în special măsurile noastre militare, exerciţiile au loc pe teritoriul nostru naţional, cu puţine excepţii, când facem exerciţii comune cu forţele belaruse”, a mai precizat Kuzmin.