Ultima discuţie referitoare la tezaurul României a avut loc în urmă cu şapte-opt ani, atunci când istoricii nu au ajuns la o concluzie finală, următoarele negocierile urmând a avea loc în martie anul viitor, a declarat ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malghinov, în emisiunea “După 20 de ani”, difuzată de ProTV.
Întrebat dacă Tezaurul României, care a fost trimis în Rusia în timpul primului război mondial (1914-1918), mai există, ambasadorul Malghinov nu a putut da un răspuns ferm.
Tezaurul a fost doar parțial restituit, în trei tranșe separate, în anii 1935, 1956 și 2008, ca un semn de bunăvoință al sovieticilor și ulterior al rușilor. Dar cea mai mare parte din tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre cele două state.
"Această chestiune este una istorică şi nu este atât de simplă pe cât pare. Recunoaşterea importanţei discutării acestei chestiuni a stat la baza înfiinţării în anul 2003 a unei comisii speciale de istorici, care să dezbată acest subiect. Cel mai important aspect aici este legat de alegerea formatului corect. Chestiunile istorice sunt foarte complexe (…) Nu cred că există o persoană importantă, care să poată spună dacă există sau nu. Am citit declaraţia ministrului de Externe, care specifică că tezaurul există?, a afirmat Malghinov.
"La sfârşitul lunii octombrie a avut loc o întâlnire între preşedinţii Comisiei şi s-a stabilit că întâlnirea istoricilor va avea loc în luna martie. Din câte ştiu, s-a întâlnit acum cinci ani sau acum şase ani. O altă întâlnire nu a avut loc. Ascultaţi-mă puţin, şi aici este nevoie de un anumit climat, astfel încât istoricii să se poată aşeza şi discuta. Dar atunci când discuţiile se transferă în plan politic, devin iritaţi, aici, acolo şi nu mai există un dialog, un schimb de opinii constructiv", a spus Malghinov, potrivit mediafax.ro.
Ambasadorul rus a insistat că discuţiile pe această temă trebuie purtate numai la nivelul Comisiei de istorici.
"Fiind istorici de profesie, vor avea cu ei probabil anumite documente şi vor discuta probabil pe marginea acestor documente. Este o chestiune care trebuie soluţionată la nivel de profesionişti. Nu pot fi rezolvate la nivel de menaj chestiuni cu o anumită vechime", a mai spus el.
În septembrie, cu ocazia simpozionului "Salvarea aurului polonez",
"În decembrie 1916 şi în prima jumătate a anului 1917 România a trimis aurul către o ţară aliată, departe de linia frontului, printr-un teritoriu care era incomparabil mai prietenos decât cel străbătut aurul polonez în anul 1939 şi, în ciuda acestui lucru, el încă, aurul nostru, nu a revenit în România. Evacuarea fusese aleasă tocmai din temerea că evacuarea în vestul Europei presupunea pentru noi, românii, riscuri prea mari din cauza transportului pe apă. Să nu uităm că în primul război mondial Imperiul Otoman se afla în tabără opusă celei din care făcea parte România. Totuşi, aurul nostru nu s-a întors nici până astăzi, după 96 de ani, în curând vom marca 100 de ani de când nu l-am mai văzut. Între Banca Naţională a Poloniei şi a României nu a fost niciun acord. Cu toate acestea, noi am păstrat aurul lor pe bază de relaţii speciale care trebuie să existe între băncile centrale. O mică parte din tezaurul polonez nu a mai reuşit să părăsească România şi a rămas în custodia BNR până în 1947. Este vorba de 51 de lăzi în care se găseau 2.734,104 kg de aur fin. Ştim acest lucru din procesul verbal încheiat la predarea respectivei cantităţi din depozit la Banca Naţională a României pentru că lăzile nu au fost deschise niciodată cât s-au aflat în custodia noastră", a spus atunci Isărescu.