Canalul de ştiri YTN, citând surse ale poliţiei, a afirmat că un bărbat înarmat cu o lamă de ras ascunsă în mâna dreaptă l-a atacat pe Mark Lippert în timp ce diplomatul american participa la o întâlnire desfășurată la primele ore ale dimineții în centrul Seulului.
Televiziunea a difuzat o imagine care îl arată pe ambasador şocat după atac, cu mâna dreaptă pe obraz şi mâna stângă plină de sânge. Mark Lippert, în vârstă de 42 de ani, a fost transportat la spital, iar viaţa lui nu este în pericol, potrivit aceloraşi surse.
Atacatorul, care a fost reţinut imediat, a strigat un slogan împotriva războiului şi pentru unificarea celor două Corei rivale atunci când l-a rănit pe diplomatul instalat în funcţie la Seul în luna octombrie.
Departamentul de Stat al SUA a condamnat ferm atacul, care a avut loc la un centru de spectacole din Seul în timp ce ambasadorul se pregătea să ţină o prelegere şi a adăugat că Lippert a fost tratat la un spital local, notează AP.
YTN TV a relatat că bărbatul – identificat ca fiind un anume Kim în vârstă de 55 de ani – a ţipat în timpul atacului: "Sudul şi Coreea de Nord ar trebui reunificate".
Suspectul a strigat de asemenea sloganuri anti-război după ce a fost reţinut, iar poliţia din Seul a declarat că arma folosită avea o lamă de 25 de centimetri.
Preşedinta sud-coreeană a denunţat agresiunea cu armă albă contra ambasadorului american la Seul, un atac vizând alianţa militară dintre Coreea de Sud şi Statele Unite.
"Aceste fapte sunt intolerabile, pentru că nu este doar o agresiune fizică împotriva ambasadorului Mark Lippert, ci un atac contra alianţei dintre Coreea de Sud şi Statele Unite", a declarat Park Geun-Hye într-un comunicat.
Comentariile atacatorului privind reunificarea coreeană par legate de diviziunile persistente, profunde din Coreea de Sud ce provin de la Războiul din Coreea. Cele două Corei rivale sunt separate de zeci de ani de una dintre cele mai fortificate frontiere din lume, mai notează Associated Press.
SUA, care au sprijinit Coreea de Sud în timpul Războiului din Coreea în 1950-1953, are încă staţionaţi 28.500 de militari în Coreea de Sud, ca factor de descurajare împotriva Coreii de Nord, iar unii sud-coreeni văd în prezenţa americană o barieră spre o Coree reunificată.
Statele Unite şi Coreea de Sud au lansat exerciţii militare comune în această săptămână, amplificând tensiunile cu Coreea de Nord.