Ambulatoriul Spitalului Orăşenesc Cugir va fi modernizat cu fonduri europene, printr-un contract în valoare de peste 2,2 milioane de euro finanţare nerambursabilă semnat joi de primarul Adrian Teban şi directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Simion Creţu.
Potrivit unui comunicat transmis de către ADR Centru, proiectul „Modernizare ambulatoriu Cugir prin achiziţie de dotări”, a cărui valoare totală este de circa 12,8 milioane de lei, vizează achiziţia a peste 200 de tipuri de echipamente şi piese de mobilier, în vederea creşterii calităţii actului medical.
„Echipamentele pe care le achiziţionăm prin acest proiect vor asigura dotarea a 14 secţii şi sunt importante în stabilirea rapidă şi corectă a diagnosticelor sau în procesul de tratament. Dotarea cu tehnică medicală nouă a policlinicii va creşte încrederea publicului larg în serviciile oferite şi vom putea asigura tratamente adecvate pentru mai mult de 30.000 de cetăţeni, atât din oraş, cât şi din localităţile învecinate”, a declarat, potrivit sursei citate, Adrian Teban.
Cererea de finanţare pentru proiectul „Modernizare ambulatoriu Cugir prin achiziţie de dotări” are ca obiectiv creşterea accesibilităţii serviciilor de sănătate şi a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace şi izolate din zona oraşului.
Acest obiectiv va fi realizat prin dotarea corespunzătoare a infrastructurii medicale, în vederea respectării condiţiilor de diagnosticare incipientă şi pentru tratarea cu succes a unor afecţiuni mai puţin grave. În plus, vor fi achiziţionate echipamente de uz medical noi şi performante, care vor utila cabinetele de cardiologie, medicină internă, diabet, boli nutriţie şi boli metabolice, pneumologie, boli infecţioase, pediatrie, dermatologie, endocrinologie, obstetrică-ginecologie, chirurgie, radiologie, recuperare medicală, laborator şi oftalmologie.
Durata de derulare a investiţiilor se va întinde până la finalul lunii septembrie 2020, fiind necesare fonduri totale în valoare de aproape 12,8 milioane de lei (circa 2,75 milioane de euro), din care peste 10,4 milioane de lei (peste 2,25 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile.
„Apelul de finanţare a proiectelor destinate ambulatoriilor de spitale, ca o componentă a accesibilităţii serviciilor de sănătate, este foarte important pentru Regiunea Centru. S-au depus peste 35 de cereri de finanţare, a căror valoare a depăşit 320 milioane lei. În regiune avem deja semnate 14 proiecte, inclusiv acesta de la Cugir, prin care se atrag fonduri europene de circa 30 milioane euro, pentru modernizarea şi dotarea ambulatoriilor spitalelor urbane, unde cetăţenii vor beneficia de servicii medicale nespitaliceşti de calitate, pentru a nu mai fi nevoiţi să migreze spre marile centre urbane sau în afara ţării”, a afirmat Simion Creţu.