Incidentul a avut loc în iarna anului 2023, când polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor au efectuat un control la domiciliul bărbatului.

La câini, rănile erau încă proaspete

În prezența acestuia, au fost descoperiți șase pui de aproximativ trei săptămâni, toți prezentând semne vizibile de cupare recentă a urechilor.

Rănile erau cicatrizate, dar încă proaspete, fapt confirmat ulterior și de un medic veterinar, care a concluzionat că operațiile fuseseră efectuate cu 2-3 săptămâni în urmă.

Inițial, crescătorul a negat orice implicare, susținând că nu el a efectuat procedura, ci o altă persoană, al cărei nume complet nu și-l mai amintea. Cu toate acestea, anchetatorii nu au fost convinși, iar lipsa unor probe concludente în sprijinul afirmațiilor sale a dus, în cele din urmă, la inculparea bărbatului.

Obicei de sute de ani

În fața instanței, acesta și-a schimbat declarația, recunoscând că el este cel care a cupat urechile cățeilor, potrivit ebihoreanul.ro. Motivul invocat: tradiția.

„Tradiţia în privinţa acestor câini este aşa de sute de ani şi nu am ştiut că este interzis prin lege. Mă ocup cu creșterea acestor câini, am toate actele în regulă, îi îngrijesc, iubesc animalele şi nu le-aş fi făcut rău.

Ceea ce s-a întâmplat nu a fost cu intenția de a le produce durere, ci pentru aspect, pentru a respecta tradiţia”, a declarat bărbatul în fața judecătorului.

În urma procesului, Judecătoria Oradea l-a condamnat miercuri la 135 de zile-amendă, cu o valoare de 10 lei pe zi, ceea ce înseamnă o sancțiune penală de 1.350 de lei.

Instanța a motivat că nu se impune o pedeapsă mai severă, precum închisoarea sau suspendarea, având în vedere circumstanțele: lipsa unui comportament infracțional anterior, recunoașterea faptei, exprimarea regretului sincer și statutul social al inculpatului.

Procedura se face numai la recomandarea unui medic veterinar

„Instanţa a apreciat că pedeapsa amenzii este suficientă şi necesară pentru atingerea scopului educativ, în condiţiile în care inculpatul este un crescător de câini de rasă, iubitor de animale, iar fapta comisă are un caracter accidental”, se arată în motivarea sentinței.

Conform legislației în vigoare, cuparea urechilor sau a cozii este interzisă, cu excepția situațiilor în care aceste intervenții sunt recomandate strict din motive medicale de către un medic veterinar.

Hotărârea pronunțată de Judecătoria Oradea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Oradea.