Atenție, șoferi. Sistemul FLIR de observație electro-optică permite transmiterea imaginilor în timp real, fiind utilizat de autorități pentru a preveni și combate principalele cauze ale accidentelor rutiere. Acțiunea vizează în special identificarea și sancționarea depășirilor neregulamentare, o cauză frecventă a incidentelor grave în trafic.

Aproximativ 35 de șoferi au fost surprinși în timp ce efectuau manevre ilegale

În urma misiunilor aeriene de supraveghere efectuate în acest interval, aproximativ 35 de șoferi au fost surprinși în timp ce efectuau manevre de depășire contrare legislației rutiere. Ca urmare, aceștia au fost sancționați prin reținerea permisului de conducere și aplicarea unei amenzi.

Autoritățile au atras atenția asupra faptului că Drumul European 28, pe segmentul Iași – Târgu Frumos, dispune de o singură bandă de circulație pe sens și un acostament lărgit. Circulația pe acostament, inclusiv depășirea prin partea dreaptă folosind această zonă, este interzisă conform reglementărilor rutiere în vigoare.

„Reamintim conducătorilor auto că Drumul European 28, pe ruta Iași – Târgu Frumos, are o singură bandă de circulație pe sens și un acostament lărgit. Potrivit reglementărilor în vigoare, circulația pe acostament este interzisă, inclusiv efectuarea de depășiri prin partea dreaptă folosind această zonă”, a transmis IPJ Iași.

șoferi, mașini
SURSA FOTO: Dreamstime

Se dau sancțiuni cuprinse între 1.215 și 1.620 de lei

Pentru astfel de abateri, șoferii riscă sancțiuni cuprinse între 1.215 și 1.620 de lei, precum și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Polițiștii rutieri îi sfătuiesc pe conducătorii auto să respecte limitele de viteză stabilite pentru fiecare sector de drum, să își adapteze viteza în funcție de condițiile meteorologice și de trafic și să evite manevrele riscante.

De asemenea, este esențial ca șoferii să urmeze cu strictețe indicațiile agenților de circulație pentru a contribui la siguranța rutieră pe drumurile publice.

Șoferii vor putea beneficia de reducerea suspendării permisului auto

Un nou proiect legislativ, aprobat deja în comisiile de specialitate și aflat în așteptarea votului final în Parlament, propune modificări esențiale pentru șoferii care doresc să-și recupereze mai rapid permisul de conducere suspendat.

Potrivit noilor reguli, simpla promovare a testului teoretic nu va mai fi suficientă – șoferii vor trebui să prezinte și dovada că amenda primită a fost achitată integral.

În prezent, Codul rutier permite reducerea perioadei de suspendare a permisului cu o treime, la cererea conducătorului auto, cu condiția promovării unui test de verificare a cunoștințelor rutiere și a vechimii de minimum un an de la obținerea permisului.

Această decizie este luată de către șeful poliției rutiere din județul în care a fost comisă contravenția sau, după caz, de șeful structurii centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Condițiile pentru reducerea suspendării, în noua formulă:

  • promovarea testului privind regulile de circulație;
  • deținerea permisului de conducere de cel puțin un an;
  • dovada plății amenzii contravenționale.